Edu.ro Simulare Română Evaluare Națională 2023. Cum sunt punctate subiectele?
Edu.ro Simulare Română Evaluare Națională 2023. Elevii claselor a VIII-a susțin astăzi prima probă din simularea Evaluării Naționale 2023. Iată câte puncte are fiecare subiect și cum se rezolvă corect!
UPDATE: La simulare Română 2023- Evaluarea Națională, elevii au primit două texte la prima vedere, cu mai multe cerințe, conform edupedu.ro.
Primul text a fost un fragment din Dansul ursului de Ion D. Sîrbu, iar al doilea din 30 de ani în șa al lui Felix Țopescu.
Subiectul I – 70 de puncte
„Citește fiecare dintre textele de mai jos pentru a putea răspunde la cerințele formulate.
Textul 1 „Examenele de sfârşit de an fuseseră fixate mai devreme […]. Orele de studiu se înmulţiră. Deşi în copilărie timpul e de zece ori mai dens decât la maturitate, programul a trebuit totuşi să fie mai intensiv.
O zi de vară, când ai între doisprezece şi cincisprezece ani cum aveau Silvia şi cei doi băieţi, poate să înceapă la ora şase dimineaţa şi să se sfârşească abia la nouă sau zece seara. E adevărat că seara picau de somn şi de oboseală. Dar, în răstimpul acestei lungi zile, aveau timp pentru tot şi toate: călăreau patru ore, studiau (singuri sau cu domnişoara Stela) alte patru sau cinci ore şi tot le mai rămânea timp pentru o baie în lac, o goană prin pădure, o trântă pe iarbă sau o vizită în parc.
[…]
Ultimul eveniment dinainte de examene fu apariţia acelei păsări miraculoase. Lucian o descoperi într-o seară. […] Se întoarse în fugă, ca să-i cheme pe Silvia şi pe Roland.
— Veniţi, le spuse, aşa ceva nu s-a mai văzut: o imensă pasăre roz. Roz ca un trandafir, roz ca o tartă de fragi şi zmeură, roz ca obrazul Silviei când scrie scrisori…
Merseră cu toţii.
Şi văzură. Într-un luminiş, sub sălcii, foarte aproape de păpuriş şi apă, aproape vertical, cu ciocul său imens pe piept, obosit şi nemişcat… un pelican. Părea că doarme. Era un pelican adevărat, asta o spunea chiar şi baci Simion, care ştia mai totul despre păsările de apă. „Dar ce caută aici?” se întrebară copiii. Doar toată lumea ştie că pelicanii sunt păsări ale Deltei. Şi Delta e foarte departe… […]
Peste trei zile, într-o seară, în sfârşit, se ridică iar în sus. Cu greu, foarte cu greu. În locul de unde decolase, rămaseră ca amintire câteva pene pe care Silvia le adună şi le făcu buchet. […]
Cu cele câteva pene roz se termină şi visul roz de pe marginea lacului. […]
În timpul examenelor, copiii au fost găzduiţi la familia Eneea şi Lili Giurcă, întrucât lucrau aproape de colegiu.
Totul a decurs conform aşteptărilor. Profesorii de la colegiu avură răbdarea de a-i examina îndelung pe cei doi băieţi care erau în clasa a patra. Au strălucit la română şi latină […]. La matematici „a mers” – nu grozav, totuşi, destul de onorabil. Restul materiilor li s-a părut o simplă formalitate: copiii ştiau carte, scriau corect […].
Silvia îşi trecu examenele de clasa întâi de liceu la „Domniţa Ileana”.
Povesti la română despre lacul codrilor albaştri şi nuferii galbeni, povesti la istorie despre bătălia de la Thermopile, povesti la matematici despre aducerea la acelaşi numitor şi despre calculul suprafeţelor trapezului, povesti la geografie, cu zeci de exemple din vasta ei experienţă, care e deosebirea dintre un pârâu, un râu şi un fluviu, dintre o baltă, un iezer şi un lac, dintre o insulă, o peninsulă şi un istm. Se terminase examenul, ea continua să le povestească doamnelor profesoare cine este Tama, cum de e măgarul Gary un mare filosof şi actor şi cât e de deştept dacă ştii să-l întrebi în limba lui. Le explică de ce nu le place cailor mirosul de usturoi, ce a păţit vidra care a dorit să aibă ochi albaştri, cum e în pădure când plouă şi care e adevărul despre puii de cuc. […] A primit nota zece pe linie.
Ar fi urmat vacanţa. Divina vacanţă în pădure, cu cai, nu departe de un lac fermecat. Ce putea fi mai frumos? Cărţile de aventuri îi aşteptau: trecuseră de vârsta şi problemele lui Huckleberry Finn, acum urmau cele ale lui Ionuţ Jder, d’Artagnan, David Copperfield. Îi aşteptau romanul-fluviu „Tarzan” (scris de un lord englez al cărui nume nu se putea pronunţa nicicum), „Omul invizibil”, „Gulliver în Ţara Uriaşilor”. Dar şi „Baltagul”, „La Medeleni”, „Fram, ursul polar”.
Textul 2 „O probă deosebit de dificilă a fost cea de-a 15-a a concursului hipic de la Varşovia, la care eram înscrişi din oficiu – pentru „Premiul Învingătorilor” – primii trei clasaţi în probele disputate anterior, astfel că la start s-au prezentat cei mai buni călăreţi şi cai care evoluaseră pe parcursul a 12 zile de concurs.
Dintre români au concurat doar doi călăreţi: Toma Tudoran cu calul Rayon de Soleil şi subsemnatul. De partea cealaltă erau majoritatea aşilor germani, francezi şi polonezi.
Lupta se anunţa foarte grea, mai ales că ploua neîntrerupt de cinci zile. Terenul de concurs şi cel de încălzire se transformaseră într-o mlaştină în care picioarele cailor se afundau până peste glezne, iar noroiul lăptos ne stropea, împroşcând totul în jur.
Ajuns la teren, eram convins că juriul concursului va interzice disputarea unei probe atât de grele pe o asemenea pistă desfundată şi pe o ploaie care nu mai contenea.
Călăreţii şi caii stăteau zgribuliţi, care pe unde putea, şi nimeni nu mai era dispus să încalece pe o astfel de vreme.
Deoarece regulamentul nu permitea întreruperea concursului, s-a anunţat la megafoane că, după o prealabilă recunoaştere a parcursului de către participanţi, proba se va disputa în orice condiţii. Nimănui nu-i venea să creadă, dar hotărârea era luată, ceea ce i-a determinat pe mulţi dintre concurenţi să nu participe. […]
Proba începuse şi deja câţiva călăreţi alergaseră, printre ei aflându-se şi Toma Tudoran, care, după un parcurs executat într-un timp excelent şi având doar o dărâmare, avea să se claseze pe locul al treilea(!).
Îmi mai rămăseseră numai zece minute pentru a-mi pregăti calul şi, deşi nu se mai vedea iarba, totulfiind acoperit de apă, […] eram gata de luptă cu… ploaia, noroiul şi obstacolele.
Faptul că, până să intru în concurs, niciun concurent nu terminase proba cu zero puncte penalizarem-a ambiţionat să fac totul spre a realiza ceea ce nimeni nu reuşise până atunci.
Nu cred ca în cei 650 de metri ai parcursului să fi respirat și eu, şi Jolka mai mult de cinci-şase ori în viteza în care am alergat. Cu un simţ extraordinar al obstacolului, Jolka prindea bătăi excelente, strângea picioarele, îşi arcuia şira spinării şi gâtul în timpul săriturilor cum nu m-aş fi aşteptat. În paranteză fie spus, din cauza greutăţii lui, calul se teme de căzăturile care i-ar provoca neplăceri şi, de aceea, pe terenurile alunecoase aleargă şi sare mult mai atent. Spiritul lui de conservare se manifestă cu atât mai puternic, cu cât condiţiile în care este pus să parcurgă un traseu cu obstacole sunt mai grele. De fapt, majoritatea accidentelor pe care le fac caii se produc nu la obstacolele mari, ci la cele mai mici, la care atenţia este mai redusă; de aceea, când un cal a ajuns să participe pe obstacole de categoria grea (1,50 –1,60 metri), nu este recomandabil să fie pus în situația de a mai sări în probele de categorii inferioare.
Revenind la cursa Jolkăi în „Premiul Învingătorilor”, trebuie să spun că în zborul ei peste obstacole nu a atins niciunul, ceea ce m-a plasat până în acel moment pe primul loc. Vă închipuiţi prin ce emoţiiam trecut în continuare, când urmăream din tribună evoluțiile celor care alergau după mine…“
Felix Țopescu, 30 de ani în șa
A.
1. Notează, din textul 1, două cuvinte din câmpul lexical al culorilor. 2 puncte
Scrie în casetă litera corespunzătoare răspunsului corect, valorificând informațiile din textul
1. Disciplinele de examen la care băieții au cele mai bune rezultate sunt – 2 puncte
a) istoria și geografia. b) matematica și istoria. c) româna și latina. d) româna și matematica. 3. Scrie în casetă litera corespunzătoare răspunsului corect, valorificând informațiile din textul 1 – 2 puncte
Școala unde Silvia își susține examenul este
a) „D’Artagnan”. b) „David Copperfield”. c) „Domnița Ileana”. d) „Huckleberry Finn”. 4. Scrie în casetă litera corespunzătoare răspunsului corect, valorificând informațiile din textul 2 – 2 puncte
La concursul de la Varșovia, Toma Tudoran și calul Rayon de Soleil se clasează pe locul
a) întâi. b) al treilea. c) al12-lea. d) al 15-lea. 5. Notează „X” în dreptul fiecărui enunț pentru a stabili dacă este adevărat sau fals, bazându-te peinformațiile din cele două texte – 6 puncte
Textul 1
Deși studiau pentru examene, copiii aveau și timp de joacă. Lucian vede, într-un luminiș, un pelican. Plecarea în Deltă este ultimul eveniment la care participă copiii înainte de examen.
Textul 2
Concursul de la Varșovia a fost anulat din cauza vremii ploioase. Caii se accidentează mai ușor la obstacolele mici. Felix Țopescu era sigur de victorie, de îndată ce a finalizat cursa. 6. Precizează, în unu – trei enunțuri, o trăsătură a personajului Silvia, identificată în fragmentul de mai jos, și mijlocul de caracterizare utilizat, ilustrându-l cu o secvență: „povesti la geografie, cu zeci de exemple din vasta ei experienţă, care e deosebirea dintre un pârâu, un râu şi un fluviu, dintre o baltă, un iezer şi un lac, dintre o insulă, o peninsulă şi un istm. Se terminase examenul, ea continua să le povestească doamnelor profesoare cine este Tama, cum de e măgarul Gary un mare filosof şi actor şi cât e de deştept dacă ştii să-l întrebi în limba lui. Le explică de ce nu le place cailor mirosul de usturoi, ce a păţit vidra care a dorit să aibă ochi albaştri, cum e în pădure când plouă şi care e adevărul despre puii de cuc. […] A primit nota zece pe linie.”. – 6 puncte
7. Prezintă, în minimum 30 de cuvinte, un element de conținut comun celor două texte date, valorificând câte o secvență relevantă din fiecare text. – 6 puncte
8. Crezi că, în condiții dificile, e mai bine să continui sau să renunți la o competiție? Motivează-ți răspunsul, în 50 – 100 de cuvinte, valorificând textul 2. – 6 puncte
9. Asociază fragmentul din Dansul ursului de Ion D. Sîrbu cu un alt text literar studiat la clasă sau citit ca lectură suplimentară, prezentând, în 50 – 100 de cuvinte, o valoare comună, prin referire la câte o secvență relevantă din fiecare text. – 6 puncte
a) „aveau”, „studiu”. b) „categoria”, „ciocul”. c) „noroiul”, „evoluțiile”. d) „seara”, „aproape”. 2. Scrie în casetă litera corespunzătoare răspunsului corect. – 2 puncte
Există doar cuvinte derivate în seria:
a) „copilărie”, „lăptos”. b) „descoperi”, „doisprezece”. c) „despre”, „devreme”. d) „ursului”, „greutății”. 3. Scrie în casetă litera corespunzătoare răspunsului corect. – 2 puncte
Sinonimele cuvintelor subliniate în fragmentul „niciun concurent nu terminase proba cu zero punctepenalizare” sunt, în ordine:
a) adversar, nu începuse. b) câștigător, nu absolvise. c) competitor, nu încheiase. d) prieten, nu finalizase. 4. Scrie în casetă litera corespunzătoare răspunsului corect. – 2 puncte
Există o relație de polisemie între cuvintele subliniate în secvențele din seria:
a) „mai rămânea timp pentru o baie în lac”; Meșterul trebuie să pună faianța în baie.
b) „ cai care evoluaseră pe parcursul a 12 zile”; Profesorii îi evaluaseră pe elevii școlii. c) „Restul materiilor li s-a părut o simplă formalitate”; „O probă deosebit de dificilă”. d) „un parcurs executat într-un timp excelent”; „este pus să parcurgă un traseu cu obstacole”. 5. Selectează, din secvențele următoare, trei verbe aflate la timpuri diferite ale modului indicativ, pe care le vei preciza: „Doar toată lumea ştie că pelicanii sunt păsări ale Deltei.” și „Totul a decurs conform aşteptărilor. Profesorii de la colegiu avură răbdarea de a-i examina îndelung pe cei doi băieţi care erau în clasa a patra”. – 6 puncte
6.Alcătuiește un enunț imperativ, în care substantivul „pădure” să fie în cazul dativ (1) și un enunț asertiv în care adjectivul „puternic” să fie nume predicativ (2). – 6 puncte
7. Transcrie propozițiile subordonate din fraza: „Ajuns la teren, eram convins că juriul concursului va interzice disputarea unei probe atât de grele pe o asemenea pistă desfundată şi pe o ploaie care nu maicontenea.”, precizând felul acestora. – 6 puncte
Știrilekanald.ro va reveni subiectele pe care elevii le-au avut de rezolvat după terminarea probei scrise, când acestea vor fi publicate alături de baremul de corectare!
Iată cum este notat fiecare subiect la Română și cum poți obține punctajul maxim!
Edu.ro Simulare Română Evaluare Națională 2023. Tot ce trebuie să știe candidații despre proba din acest an!
Autoritățile au stabilit ca la proba de Limba și Literatura Română din acest an să fie exceptate următoarele conținuturi din materie:
Elemente de construcție a comunicării:
construcții impersonale, construcții cu pronume reflexive, construcții incidente, construcții pasive.
realizări propoziționale ale unor funcții sintactice: completiva indirectă, completiva prepozițională și circumstanțialele
exprimarea emoțiilor și a sunetelor din natură- aplicativ, interjecția predicativă.
Edu.ro Simulare Română Evaluare Națională 2023. Modele de subiecte. Cum sunt punctate cerințele?
Autoritățile au publicat mai multe modele de subiecte pentru simularea și examenul în cadrul Evaluării Naționale 2023. Acestea le-au permis elevilor să se obișnuiască, în timp util, cu subiectele și eventualele schimbări.
Cerințele pe care elevii le vor avea de rezolvat sunt compuse din două subiecte, care la rândul lor conțin alte exerciții pe care candidații trebuie să parcurgă în cele două ore. Exercițiile de la Subiectul I sunt pe baza celor două texte primite și în total valorează 70 de puncte pentru nota finală. La subiectul II elevilor li se cere caracterizarea, încadrarea sau prezentarea mesajului al textului primit, subiect care este notat cu 20 de puncte.
Edu.ro Simulare Română Evaluare Națională 2023. Rezultatele nu vor fi trecute în catalog
Notele nu vor fi trecute în catalog. Există o excepție. Elevii care solicită în scris, pot avea trecute notele obținute la simulare.
„Rezultatele obținute de elevi la simularea Evaluării Naționale pentru absolvenții clasei a VIII-a și la simularea probelor scrise ale examenului național de bacalaureat, în anul școlar 2022 – 2023, sunt analizate la nivelul fiecărei unități de învățământ în care s-au desfășurat aceste simulări, prin discuții individuale cu elevii, dezbateri la nivelul clasei, ședințe cu părinții, precum și la nivelul consiliului profesoral, în vederea adoptării unor măsuri pentru îmbunătățirea performanțelor școlare”, precizează Ministerul Educației.
Calendar Simulare Evaluare Națională 2023
20 martie 2023: Limba şi literatura română – probă scrisă
21 martie 2023: Matematică – probă scrisă
22 martie 2023: Limba şi literatura maternă – probă scrisă