VIDEO - Educatoare de la o creșă din Pitești, reținută pentru agresarea unor copii
O educatoare de la o creșă din Pitești a fost reținută marți, 10 mai. Femeia e acuzată de purtare abuzivă, deoarece a agresat niște copii care frecventează acel loc.
Salariata, angajată în funcţia de educator puericultor la Creşa nr. 6 Trivale, se afla, la data demarării anchetei penale, şi în anchetă administrativă.
Citeste si: Copil bătut de o femeie în incinta școlii, pentru că acesta i-ar fi agresat fiul
"De îndată ce a luat la cunoştinţă despre presupusele agresiuni fizice şi verbale asupra copiilor, în data de 26 aprilie 2022, Direcţia de Asistenţă Socială a Municipiului Piteşti a iniţiat toate demersurile legale de investigare a situaţiei, prin demararea anchetei disciplinare prealabile, şi a oferit părinţilor
"Poliţiştii de investigaţii criminale din cadrul Secţiei 3 Poliţie Piteşti, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Piteşti, au continuat cercetările într-un dosar penal privind săvârşirea infracţiunii de purtare abuzivă (trei acte materiale) şi au reţinut o femeie din Piteşti. Din cercetări s-a stabilit că, în perioada aprilie-mai, femeia, în calitate de angajată a unei instituţii care asigură îngrijirea copiilor până la vârsta de trei ani, ar fi agresat fizic minori pe care îi avea în grijă.", precizează IPJ Argeş.
Un elev de nouă ani a fost bătut de mama unui coleg, chiar în incinta școlii unde învățau amândoi.
Citeste si: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi- catena.ro
Copilul din Mădăras, orașul Ardud, a fost bătut de mama unui coleg de școală, după ce acesta s-ar fi plâns acasă că a fost agresat.
Citeste si: Scandal cu topoare la liceul Jean Monnet din Capitală
„La data de 4 arilie, poliţiştii sătmăreni au fost sesizaţi de căte o femeie de 35 de ani din Baba Novac, cu privire la faptul că la aceeaşi dată, fiul său ar fi fost lovit peste faţă, în curtea şcolii unde învaţă, de către o femeie, mama unui alt copil. În urma verificărilor efectuate, poliţiştii au identificat persoana în cauză, fiind vorba despe o femeie în vârstă de 44 de ani, din Mădăras. Verificările în cauză continuă sub aspectul săvârşirii infracţiunii de lovire sau alte violenţe”, arată IPJ Satu Mare.
Pe lângă autorități, conducerea unității școlare a deschis o anchetă proprie.