Close sidebar
Close sidebar

Educatoarea din Timișoara care și-a ucis fetița, condamnată la 12 ani de inchisoare

Magistrații Tribunalului Timiș au decis vineri să o condamne pe Oana Neț, educatoarea din Timișoara care și-a ucis fetița de patru ani, la 12 ani de închisoare cu executare, pentru săvârșirea infracțiunii de violență în familie (omor asupra unui membru de familie).

G.S.,


DISTRIBUIE
acest articol


In articol:

Ea mai trebuie să plătească daune morale de 60.000 de euro, precum și 3.200 de lei cu titlu de cheltuieli judiciare.

„Condamnă pe inculpata N. O. R., în prezent deţinută în Penitenciarul Arad, la o pedeapsă de 12 (doisprezece) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de violență în familie (omor asupra unui membru de familie). (…) Deduce din pedeapsa de 12 ani închisoare aplicată inculpatei, durata reţinerii de 24 ore din data de 14.03.2018, ora 14.45 până în data de 15.03.2018, ora 14.45 şi a arestării preventive din data de 15.03.2018 la zi”, scrie în sentința Tribunalului Timiș.

Educatoarea criminală, condamnată la 12 ani de inchisoare

Decizia nu este definitivă, putând fi atacată în termen de zece zile de la comunicare.

Citeste si: Ies la lumină noi detalii în cazul morții lui Liam Payne! Ce s-a întâmplat înainte cu doar câteva zile ca artistul să-și piardă viața- kanald.ro

Citeste si: România, lovită de lapoviță și ninsoare! Meteorologii au emis un avertisment de ultimă oră- wowbiz.ro

Citeste si: Ce se afla în celebrul sicriu de zinc găsit în curtea bisericii „Mavrogheni” din București: Ascundea o mărturie a dragostei nesfârșite- antena3.ro

Oana Neţ, o educatoare în vârstă de 38 de ani din Timişoara, şi-a omorât fiica de patru ani, în luna martie a acestui an. Potrivit anchetatorilor, femeia ar fi recurs la acest gest pentru a se răzbuna pe soţ, care i-a spus că intenţionează să divorţeze.

Citește-ne pe

Clipul zilei
Te-ar putea interesa si
NOUTĂȚI