Are doar 27 de ani si probabil este cel mai optimist om din lume. Deja a vazut cum este dincolo, dar iubeste viata enorm si stie ca mai are inca multe de facut pe acest pamant. Ei sunt profesorul doctor Irinel Popescu si medicul primar Vlad Brasoveanu, eroii sai.
Un accident stupid de motocicleta, o pata de ulei pe carosabilul din Brasov au condus-o catre un taram necunoscut de ea pana atunci.
„De la Brasov am venit cu ambulanta SMURD si 5 medici, care au facut tot posibilul sa ma tina in viata”, povesteste tanara. Sansele ei de supravietuire erau minime. Coastele zdrobite, plamanii si ficatul cu afectiuni majore si hemoragie interna.
Alexandra avea nevoie de o interventie complicata la ficat. Initial s-a pus problema unui transplant. Toti prietenii i-au sarit in ajutor, dar donatorul compatibil a fost el, Omar Al Sharif, un tanar de origine araba, pe care-l cunostea, dar de care nu era chiar atat de apropiata. Acum este... si el pe lista eroilor ei. Tatal lui a decedat recent de cancer, iar el i-a preluat afacerile. A lasat tot si a venit la Bucuresti sa o salveze.
„Toti s-au mobilizat pentru mine. Am fost atat de impresionata cand am aflat”, explica Alexandra cu vocea tremuranda de emotie.