El este criminalul care l-a înjunghiat pe tânărul de 25 de ani, în Mediaș
Marius Rusu este cel care l-a ucis pe tânărul în vârstă de 25 de ani în clubul din Mediaș.
Bărbatul a mai fost condamnat pentru omor în trecut, dar a fost eliberat în baza recursului compensatoriu. Dacă această lege nu s-ar fi dat bărbatul care l-a înjunghiat pe tânărul de 25 de ani ar mai fi stat după gratii un an.
Conform deciziei date de Judecătoria Deva, criminalul a beneficiat de 408 zile prin recursul compensatoriu și de alte 96 de zile din munca prestată în perioada șederii în închisoare.
"Având în vedere că prin procesul verbal nr. 18/3.05.2018 al Comisiei de propuneri de pe lângă Penitenciarul Deva se solicită liberarea condiţionată a condamnatului Rusu Marius, întrucât îndeplineşte condiţiile legale. Din examinarea procesului verbal mai sus amintit se constată că prin sp. nr. 288/2014 a Tribunalul Alba, condamnatului Rusu Marius i s-a aplicat pedeapsa de 13 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev. şi ped. de art. 20 C.p. rap. la art. 176 C.p., a cărei executare a început la data de 26.08.2008. Din pedeapsa aplicată, echivalentă cu 4748 zile, condamnatul a executat efectiv 3946 zile ceea ce reprezintă 3/4 parte (din care 408 zile ca beneficiu conform Legii nr. 169/2017), iar prin adăugarea zilelor câştigate prin muncă prestată de 96 zile el a executat 3/4 parte din pedeapsa la care a fost condamnat. Considerând că din cuprinsul procesului verbal rezultă că susnumitul în timpul executării pedepsei a avut o comportare foarte bună, fiind disciplinat, dând prin aceasta dovezi temeinice de îndreptare",
se arată în motivarea deciziei de eliberare dată de Judecătoria Deva.Citeste si: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii- catena.ro
Acum, după crima comisă în clubul din Mediaș, e foarte posibil ca agresorul să ajungă din nou la închisoare.