El este Sorin Andrici, jandarmul care a înotat 24 de ore pentru a susţine un copil bolnav
Jandarmul tulcean, Sorin Andrici a încheiat, vineri seara, în bazinul de pe malul lacului Ciuperca, un maraton de 24 de ore de înot.
Jandarmul tulcean Sorin Andrici a încheiat, vineri seara, în bazinul de pe malul lacului Ciuperca, un maraton de 24 de ore de înot pentru a atrage atenţia asupra unui copil de 10 ani, care are nevoie de sprijin financiar pentru o operaţie în străinătate.
Jandarmul tulcean Sorin Andrici a înotat 24 de ore pentru a-l sprijini pe Adrian Mihai Eni, un copil de 10 ani care are mai multe diagnostice, printre care sindromul Angelman, epilepsie şi retard psiho-motor sever.
Impresionat de acest caz, jandarmul tulcean Sorin Andrici, a decis să înfrunte toate provocările unui maraton de 24 de ore în bazinul de pe malul lacului Ciuperca, pentru a-l ajuta pe micuţ.
"A fost incredibil de greu. Condiţii de bazin de 25 de metri, te duci, te întorci dar, având în vedere cauza umanitară pentru care ne-am hotărât să facem această acţiune, am trecut peste toate greutăţile. Important este ca Adrian să se întoarcă cu bine din Turcia", a declarat Sorin Andrici pentru Agerpres.
Citeste si: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii- catena.ro
Mama copilului, i-a mulţumit la final lui Sorin Andrici.
"Începând de astăzi de la ora 12.00, au venit mai multe donaţii. Avem vreo 24.000 de lei. Mâine (sâmbătă- n.r.) vom porni la drum. Duminică voi pleca din Bucureşti spre Turcia", a precizat Mădălina Eni.
Și Jandarmeria Tulcea a postat un mesaj pe Facebook pentru jandarm.
”Felicitări, Sorin Andrici! Colegul nostru a reușit să înoate 24 de ore, parcurgând peste 42 km, în sprijinul micuțului Adrian pentru a-i face cel mai de preț cadou.În data de 1 iunie, chiar de Ziua copilului, el și-a depășit limitele și a înotat timp de 24 de ore la Bazinul de Inot Tulcea pentru a strânge fondurile necesare băiețelului care suferă de Sindromul Angelman și epilepsie, acesta urmând să fie operat peste 4 zile în Turcia.Timp de trei luni, jandarmul s-a antrenat pentru acest ,,maraton de înot”, așa cum îi place lui să spună, iar eforturile au fost astăzi răsplătite. Acum este mulțumit sufletește că a făcut tot ceea ce i-a stat în putință pentru a aduce o speranță în familia lui Adrian”, scris în postare.
Citeste si: VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"- radioimpuls.ro
”Plutonierul adjutant șef Andrici Sorin nu este la prima acțiune de acest gen, el reușind în urmă cu 2 ani să înoate în 12 ore, peste 22.000 de metri, în sprijinul colegului său, care de asemenea, a avut nevoie de sprijin material pentru un tratament medical, astfel că și de această dată, nu a putut sta deoparte și a acceptat o nouă provocare, pentru o cauză nobilă. Micuțul Adrian-Mihai Eni, în vârstă de 10 ani, are nevoie de ajutorul nostru! Are dreptul la o viață normală iar asta stă în puterea noastră!”, a mai scris Jandarmeria Tulcea.