In articol:
Tânărul de 29 de ani a provocat teribilul accident de la Borșa, chiar în ziua de Crăciun. Bărbatul în vârstă de 29 de ani circula cu viteză mare, a intrat pe contrasens și a lovit în plin autospeciala de poliție, în care se aflau mai mulți agenți.
Chiar dacă polițistul care se afla la volan a frânat, nu a putut să evite impactul devastator. Mașina de poliție a fost aruncată câțiva metri pe şosea, iar bolidul a ajuns într-un stâlp.
Citeste si: Cutremur vineri dimineață în România! Ce magnitudine a avut seismul și în ce zonă s-a produs- kanald.ro
Șoferul vinovat de accident a fugit când a realizat ce a făcut
Când și-a dat seama de accidentul pe care l-a provocat, șoferul vinovat s-a dat jos din mașină și s-a făcut nevăzut. În timp ce acesta spera să scape de consecințe, cei trei polițiști din autospecială erau prinși între fiarele autoturismului.
În momentul în care s-a produs accidentul, polițiștii mai aveau doar jumătate de oră până la finalul programului. Agentul care stătea în dreapta șoferului are multiple fracturi şi e în stare critică. În stare gravă este și colegul său care se afla pe bancheta din spate.
Nu a durat prea mult până când șoferul vinovat a fost prins de oamenii legii. Tânărul de 29 de ani lucrează în Italia și venise în România de sărbători.
Individul a condus de mai multe ori nebunește. Inclusiv în mediul online a postat mai multe clipuri în care conduce extrem de iresponsabil.