Ele sunt surorile gemene care fac totul împreună și poartă ținute identice de peste 20 de ani: „Este ca și cum ai fi căsătorit cu cineva timp de 70 de ani”
Două surori gemene fac totul împreună și arată identic de peste 20 de ani! Povestea lor este uimitoare, cele două fiind în prezent mame. Nu doar că arată identic, dar inclusiv apartamentele în care locuiesc arată la fel!
Surorile gemene Rosey și Kathy poartă ținute identice de mai bine de două decenii. Chiar și așa, ele nu au de gând să se oprească din a arăta identic! Celor două le plac rochiile, precum și blugii din stilul anilor '50 și fac totul împreună!
În ultimii 23 de ani, cele două surori au fost de nedespărțit. Ele au fost mereu una lângă cealaltă, iar ținutele lor au fost întotdeauna asortate, chiar identice.
În prezent, surorile au 69 de ani. Cele două au pasiuni comune, precum călătoriile și plimbările, dar și cumpărăturile, iar timp de 11 ani au lucrat împreună la propria afacere cu servicii de curățenie.
Ambele surori iubesc hainele inspirate din stilul anilor '50.
„Avem atât de multe haine. Mergem mereu la magazin și vedem ceva care ne place. Am petrecut trei ore în John Lewis zilele trecute. Am cheltuit 600 de lire sterline pe trei rochii”, a spus Kathy, potrivit Mirror.
Cele două au garderobe imense.
Kathy a adăugat: „Purtăm o mulțime de rochii lungi și blugi. Avem aceleași paltoane”.
Cele două surori spun că oamenii se „luptă” să le deosebească atunci când ies pe stradă. Fetelor le plac complimentele, primite adesea pentru aspectul lor inconfundabil.
„Este ca și cum ai fi căsătorit cu cineva timp de 70 de ani. Oamenii ne văd și ne cer să facem o fotografie. Ei spun că nu văd des două gemene de vârsta noastră. Amândouă avem aceiași ochelari, ne purtăm părul la fel, avem aceleași pijamale, dar nu le purtăm întotdeauna în același timp”,
a adăugat Kathy.
Cele două sunt mame, însă acest lucru nu le împiedică din a-și trăia viața împreună.
„Când ieșim, purtăm aceleași lucruri. În ultimii 23 de ani, am fost împreună în majoritatea zilelor”, a adăugat Rosey.
Surorile au spus că au crescut purtând haine similare, dar au încetat să se asorteze la fel de mult odată ce au luat-o pe drumuri diferite, cu căsătoria și cu copiii.
Ambele femei s-au separat de partenerii lor în 2000 și de atunci trăiesc aproape una de alta și așa au reînceput să se îmbrace identic.
„Avem exact aceleași case cu același aspect și aceeași schemă de culori gri în acest moment”, a spus Kathy.
Deși pare o provocare să te îmbraci identic cu cineva ani de zile, cele două surori nu se plâng de acest lucru. Ele nu poartă niciodată aceleași haine de două ori!
„Nu ne place să purtăm ceva de două ori. Nu putem să nu cumpărăm ceva nou”, au spus ele.