Înalta Curte din regiunea sud-estică Murcia a considerat că firma de electricitate nu a oferit motive suficiente pentru concedierea bărbatului, deşi acesta fusese văzut bând bere, vin şi coniac la prânz. Prin urmare, justiția a ordonat ca firma să îl reangajeze pe muncitorul concediat sau să îi plătească 47.000 de euro drept despăgubiri. De asemenea, Curtea a constatat că societatea nu a ţinut cont de efectul pe care vara toridă din Murcia l-ar fi putut avea asupra consumului de alcool al bărbatului.

Citește și: Doar cei cu un IQ ridicat pot găsi pisica între ratoni în maxim 15 secunde

Bărbatul, care lucra pentru companie de 27 de ani, a fost concediat în septembrie 2021, după ce un detectiv particular angajat de patronii săi l-a urmărit- pe el şi pe duba companiei- pe parcursul a câtorva zile din luna iulie a acelui an.

Electricianul a fost concediat pe motiv că bea mult alcool

Potrivit scrisorii de concediere, la data de 5 iulie, bărbatul şi unul dintre colegii săi au fost observați oprindu-se la un bar la ora 8:27- deşi detectivul nu a precizat dacă ceea ce au consumat acolo era o băutură alcoolică. La prânz, în aceeași zi, cei doi au cumpărat o pâine, nişte alimente, patru cutii de bere San Miguel şi o sticlă de un litru de bere Estrella de Levante.

Mai târziu, în aceeași după-amiază, bărbatul a fost văzut bând o altă cutie cu bere. Puţin înainte de ora 18.30, a fost văzut cumpărând şi bând o altă cutie cu bere înainte de a se întoarce la baza companiei din Murcia pentru a lăsa acolo furgoneta.

Două săptămâni mai târziu, el şi doi colegi au fost văzuţi bând în total şapte litri de bere în intervalul cuprins între jumătatea dimineţii şi sfârșitul pauzei de masă.

Mai târziu în aceeași zi, bărbatul a fost văzut bând două cutii de 330 ml de Heineken după care a băut o altă cutie cu bere şi s-a întors la birourile companiei.

Şase zile mai târziu, bărbatul a fost văzut bând o sticlă cu bere de 330 ml înainte de prânz, înainte de a bea trei pahare cu vin roşu la masă, urmate de o doză de coniac de tescovină.

Citeste si: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii- catena.ro

Citeste si: Un băiat de 18 ani riscă 20 de ani de închisoare după o vacanță cu familia în Dubai. De ce este acuzat- antena3.ro

Citeste si: Un bărbat din Ploiești a sunat la 112 pentru că doi vecini nu răspundeau la ușă. Polițiștii au făcut o descoperire năucitoare- wowbiz.ro

Scrisoarea îl informa pe bărbat că a fost concediat pentru "consumul repetat şi excesiv de alcool în timpul programului de lucru, ceea ce a pus în pericol bunăstarea sa fizică şi a colegilor săi de muncă", atât la locul de muncă, cât şi la volanul vehiculului companiei.

Citește și: Prima imagine cu pilotul care a supraviețuit tragediei din Mexic. Acesta a sărit din balon

Cu toate acestea, instanţa a considerat că acțiunile companiei sunt nefondate. "În niciun moment detectivul particular nu a făcut menţiuni cu privire la semnele de stare de ebrietate sau dezechilibrări în ceea ce priveşte mersul" bărbatului, a declarat Curtea în hotărârea sa.

„Nu există nicio dovadă- documentară, de specialitate sau de martor- care să demonstreze fără echivoc că bărbatul se afla sub efectul alcoolului şi că era în stare de ebrietate, de intoxicație sau de beţie", a menţionat instanţa. "Nici nu s-a dovedit, nici măcar circumstanţial, că facultățile sale fizice şi mintale erau reduse sau diminuate în timpul îndeplinirii sarcinilor sale de electrician şi nici că ar fi fost împiedicat de această stare atunci când a condus furgoneta companiei la sfârșitul zilei de lucru", a constatat judecătorul.

Instanţa a mai spus că bărbatul a băut aproape exclusiv în timpul pauzelor din timpul zilei de lucru şi că el şi colegii săi au băut împreună- "într-un mod sănătos sau nu"- atunci când mâncau şi trebuiau să-şi "ia băuturi răcoritoare". Cum nu a fost posibil să se determine cât de multă bere consumase bărbatul şi cât de multă consumaseră colegii săi, este dificil să se evalueze dacă bărbatul a depășit limita de alcoolemie pentru a conduce. În orice caz, nu a existat nimic care să sugereze că munca sa ar fi fost afectată, a arătat instanţa.

Citeste si: Veste bună pentru gospodine și pensionare! Statul oferă bani pentru repartitoare. Cine va putea beneficia de un voucher de 750 de lei- kfetele.ro

Citeste si: VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"- radioimpuls.ro

Citeste si: Imagini fără precedent cu suprafața Soarelui, la cea mai înaltă rezoluție de până acum: „Arată în detaliu frumusețea câmpului magnetic”- antena3.ro

Citește și: Stupoare la NASA. Un semnal radio repetat vine de pe o altă planetă

„Un alt factor care trebuie avut în vedere este că faptele s-au petrecut în luna iulie, în Murcia şi Cartagena, unde trebuie luate în considerare condiţiile climatice şi obiceiurile geografice", a adăugat Curtea de Apel.

Citește și: TOP 25 cele mai frecvente greșeli gramaticale din limba română


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si