Elena Lasconi nu susține ideea lui George Simion de a da jos Guvernul condus de Marcel Ciolacu, mai ales acum, dată fiind situația politică de la noi din țară.
Este haos în lumea politică de la noi, ar spune unele voci, după ce Klaus Iohannis și-a anunțat demisia cu doar câteva luni înainte de alegerile prezidențiale.
Ieri, pe 10 februarie, încă președintele României a anunțat că pe 12 februarie va fi ultima lui zi la Cotroceni, astfel că urmează ca locul, în poziție interimară, să îi fie luat de Ilie Bolojan.
Elena Lasconi se opune moțiunii de cenzură
În acest context, când decizia lui Iohannis, a bucurat mai mulți parlamentari, acum liderul AUR vrea încă o schimbare în vârful țării.
George Simion a anunțat, tot luni, că inițiază demersurile pentru demiterea Cabinetului Ciolacu 2, pentru care este sigur că va primi toate semnăturile de care este nevoie.
„Vom semna o moțiune de cenzură și sunt convins că vom avea numărul de semnături necesare”, a spus el, la Parlament.
Inițiativă cu care Elena Lasconi nu doar că nu este de acord, dar spune că și-ar și îndemna colegii din partid să nu o semneze.
Iar motivele, subliniază ea, ar fi multe, în principiu, momentul pentru o așa schimbare nu este favorabil, având în vedere că deja am rămas fără președinte.
Elena Lasconi crede că dacă pică și Guvernul, țara noastră chiar va intra într-un haos politic extrem.„E foarte ușor să vorbești despre a demola și a distruge și a face rău. Eu nu sunt pentru asta. Cu ce înlocuiești Guvernul în momentul de față? Ai și demisia președintelui trimis și guvernul acasă? Practic, duci țara în haos. Eu nu am vorbit cu colegii mei parlamentari, dar nu i-aș sfătui să voteze pentru această moțiune de cenzură.
Categoric vom avea o discuție, dacă nu formală, măcar informală, în Biroul Național despre moțiunea de cenzură. Noi suntem un partid pro-european, ne-am născut în stradă, funcționează democrația în partidul nostru, cred în valorile USR-ului și cred în înțelepciunea colegilor mei parlamentari de a nu vota această moțiune de cenzură”, a explicat Elena Lasconi, conform Digi24.ro.Alis Pop este absolventă a Universității Hyperion din București, Facultatea de Jurnalism și a Școlii de Televiziune ”Tudor Vornicu” din București.
Experiență profesională:
- Redactor TV – a scris de știri de actualitate: din sfera socialului, politicului, evenimentului, sportului, multe dintre ele fiind de Breaking News.
- Redactor online - a scris materiale pe zona de monden, cu personaje celebre din România, dar și din străinătate, materiale din sfera astrologiei și materiale pe zona de actualitate: social, sport, eveniment
- Stagii de practică la Impact de Gorj și Radio Europa FM.