,,Masacrul burselor şcolare sau cum Ministerul Educaţiei face economie pe spatele a milioane de elevi! În data de 4 ianuarie 2022, a fost publicat în Monitorul Oficial ordinul de aprobare a criteriilor generale de acordare a burselor, care a fost semnat în 22 decembrie 2021 şi care modifică pragul mediei pentru bursa de merit la 9,50, în loc de 8,50, cum era initial. Ministerul Educaţiei tocmai ce a decis să priveze zeci de mii de elevi de dreptul la educaţie, printr-un masacru al burselor şcolare, care se vor acorda pentru un număr mult mai mic de beneficiari, sub pretextul creşterii

mediilor ca urmare a şcolii online”, a transmis Consiliul Naţional al Elevilor.

Elevii declară că iniţial, una dintre propunerile Consiliului Naţional al Elevilor a fost ca bursa de merit să fie diferenţiată în două feluri, după pragul de medie, respectiv un anumit cuantum pentru mediile cuprinse până la 9,49 şi un alt cuantum pentru mediile cuprinse între 9,50 şi 10.

Citeste si: Când are loc admiterea la Școala de Poliție din Câmpina 2022 și cum te poți înscrie pentru a ajunge polițist

Elevii amenință cu proteste la nivelul întregii țări

,,În comunicatul de presă transmis de Ministerul Educaţiei în urmă cu câteva luni, prima propunere a fost eludată, iar situaţia a fost prezentată în mod eronat, fără niciun pic de verticalitate. De aceea, ne delimităm ferm de orice fel de expunere a faptului că structura noastră a militat pentru o creştere a pragului de medie de 9,50.

Consiliul Naţional al Elevilor condamnă cu fermitate o astfel de modificare iresponsabilă şi inechitabilă şi solicită Ministerului Educaţiei să revină de urgenţă asupra deciziei în perioada imediat următoare, înainte de începerea semestrului al II-lea. În acelaşi timp, elevii reprezentanţi solicită ca noile criterii generale de acordare a burselor să poată fi aplicate începând cu anul şcolar 2022-2023, în aşa fel încât să fie evitată o destabilizare a întregului proces de acordare a burselor, dar şi reluarea discuţiilor, alături de partenerii de dialog social, pe marginea modificărilor care trebuie aduse criteriilor folosite la momentul actual”, potriv Consiliului Naţional al Elevilor.

Citeste si: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii- catena.ro

Citeste si: Un băiat de 18 ani riscă 20 de ani de închisoare după o vacanță cu familia în Dubai. De ce este acuzat- antena3.ro

Citeste si: Un bărbat din Ploiești a sunat la 112 pentru că doi vecini nu răspundeau la ușă. Polițiștii au făcut o descoperire năucitoare- wowbiz.ro

Ținând cont de impactul major al unei astfel de măsuri pentru sistemul educaţional, Consiliul Naţional al Elevilor informează că în cazul în care nu se va face nimic, ei vor declanşă un lanț de proteste la nivel naţional.

„Nu este posibil ca Ministerul Educaţiei să ignore fără scrupule nevoile elevilor din România: mărirea mediilor reprezintă un total dezinteres al decidenţilor în raport cu nevoile reale ale elevilor! De aceea, dacă situaţia nu va fi remediată în cel mai scurt timp, anunţăm declanşarea unor proteste generale în toată ţara, împotriva criteriilor abuzive de acordare a burselor”, a precizat Silviu Morcan, preşedintele Consiliului Naţional al Elevilor.

Citeste si: Veste bună pentru gospodine și pensionare! Statul oferă bani pentru repartitoare. Cine va putea beneficia de un voucher de 750 de lei- kfetele.ro

Citeste si: VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"- radioimpuls.ro

Citeste si: Imagini fără precedent cu suprafața Soarelui, la cea mai înaltă rezoluție de până acum: „Arată în detaliu frumusețea câmpului magnetic”- antena3.ro

Citeste si: Când se termină semestrul I în ianuarie 2022 și când se încheie mediile


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si