Un elev de clasa a noua a ajuns la spital după ce a consumat alcool. Întâmplarea a avut loc la Colegiul Tehnic din Câmpulung astăzi, 12 ianuarie. Primele verificări făcute de Poliţie arată că băiatul a băut, chiar la şcoală, împreună cu cinci colegi, băutura fiind adusă de unul dintre aceştia.

Citeste si: VIDEO| Se circulă bară la bară pe Valea Prahovei. Drumul către Rânca este blocat

Ce au transmis polițiștii

„În ziua de 12 ianuarie a.c., în jurul orei 10.00, poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Câmpulung au fost sesizaţi, prin SNUAU 112, cu privire la faptul că, unui elev din cadrul unei unităţi de învăţământ liceal din municipiul Câmpulung i s-ar fi făcut rău, ca urmare a faptului că ar fi consumat alcool, alături de alţi colegi. La faţa locului s-au deplasat un echipaj de poliţie şi un echipaj medical, care a preluat minorul şi l-a transportat la spital. Din primele verificări efectuate de poliţişti, a reieşit faptul că, şase elevi de clasa a IX-a, ar fi consumat alcool, adus de unul dintre ei, în incinta unităţii de învăţământ”, transmite Inspectoratul de Poliţie Judeţean Argeş.

Citeste si: VIDEO| Bătaie sălbatică în trafic, în București

Citeste si: Greutate si inaltime copii in functie de varsta- catena.ro

Citeste si: Antonia s-a trezit cu un mesaj de la fiul lui Ștefan Bănică Jr. după ce a publicat o fotografie provocatoare pe internet. Ce replică i-a dat lui Radu Bănică când a văzut reacția pe care a avut-o?- wowbiz.ro

Surse locale au declarat că este vorba despre un elev de la Colegiul Tehnic Câmpulung.

elevii care au băut alcool la școală

Unui elev i s-a făcut rău la școală după ce a consumat alcool.

[Sursa foto: PixaBay]

Citeste si: VIDEO| Uleiul de palmier, bombă cu ceas pentru sănătatea noastră: Când poate deveni cancerigen?

Părinţii celor şase copii au fost anunţaţi cu privire la incident. Poliţia precizează că, în urma celor constatate, vor fi aplicate amenzi contravenţionale celor şase elevi, pentru consumul de băuturi alcoolice în locuri publice.



Unitatea de învăţământ în care s-a produs incidentul s-a aflat în atenţia Poliţiştilor Biroului Siguranţă Şcolară care anul trecut au desfăşurat activităţi de verificare în acel liceu.

Citeste si: Cea mai bună rețetă de mere coapte cu scorțișoară


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si