Tragedie la internatul catolic din Odorheiu Secuiesc, Harghita. 4 din 97 de elevi ai școlii internat au fost prinși sub dărâmături, când un perete al clădirii s-a surpat și a căzut cu tot cu etaj, ducând la un morman de moloz. 

În dărâmături au fost prinse 4 victime, 3 fete și un băiat. Alarma a fost dată de un pompier care se afla prin zonă în timpul liber. Bărbatul a auzit zgomotul din momentul prăbușirii si a văzut norul de praf.

A sunat imediat la 112.

Elevii cazați în internat au văzut pereții cum se crapă dar nu au mai putut să iasă. David, băiatul din interat a fost conștient până în ultimul moment

Elevii cazați în internat au văzut pereții cum se crapă dar nu au mai putut să iasă. David, băiatul din interat a fost conștient până în ultimul moment

Elevii cazați în internat au văzut pereții cum se crapă dar nu au mai putut să iasă

A fost o misiune dificilă pentru pompierii ajunși la fața locului.

Întâi au scos o fată, prima victimă, conștientă, care a fost dusă la ambulanță. A doua victimă era în stare de semiconștiență, i s-au acordat îngrijiri medicale.

A treia fată a fost scoasă în stare de inconștiență, în stop cardiorespirator. I s-au aplicat manevre de resuscitare, a răspuns acestora, dar a rămas în comă. Tânăra a fost transportată ulterior la spitalul din Târgu Mureș.

Citește și: Ce scrie presa maghiară despre tragedia din Harghita. "Guvernul de la Budapesta a plătit o parte din renovarea liceului Tamasi Aron"

Citeste si: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii- catena.ro

Citeste si: Un băiat de 18 ani riscă 20 de ani de închisoare după o vacanță cu familia în Dubai. De ce este acuzat- antena3.ro

Citeste si: Un bărbat din Ploiești a sunat la 112 pentru că doi vecini nu răspundeau la ușă. Polițiștii au făcut o descoperire năucitoare- wowbiz.ro

Elevii cazați în internat au văzut pereții cum se crapă dar nu au mai putut să iasă. David, băiatul din interat a fost conștient până în ultimul moment

Elevii cazați în internat au văzut pereții cum se crapă dar nu au mai putut să iasă. David, băiatul din interat a fost conștient până în ultimul moment

Toate fetele erau la etajul superior. Cea de-a patra victimă, un băiat de 17 ani, a fost scos mult mai târziu de sub dărâmături. Se afla la demisol când s-a prăbușit clădirea. După protocolul de 45 de minute de resuscitare, adolescentul a fost declarat decedat.

Pompierii au intervenit pentru a îndepărta cărămizile și molozul, la anumite perioade de timp făceau liniște pentru a auzi zgomotele care ar fi putut indica găsirea lui David.

O mare parte din copii nu se aflau în clădire. Zidurile s-au prăbușit după ora 16:00 când copiii nu erau în clădire.

Citește și: Tragedie în Odorheiu Secuiesc! David, un tânăr de 17 ani a încetat din viață, după ce a fost scos dintre ruinele căminului

Citeste si: Veste bună pentru gospodine și pensionare! Statul oferă bani pentru repartitoare. Cine va putea beneficia de un voucher de 750 de lei- kfetele.ro

Citeste si: VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"- radioimpuls.ro

Citeste si: Imagini fără precedent cu suprafața Soarelui, la cea mai înaltă rezoluție de până acum: „Arată în detaliu frumusețea câmpului magnetic”- antena3.ro

Fratele unuia dintre copiii internați spune că fetele au sesizat că pereții încep să devină fragili și că încep să se crape și au anunțat imediat pedagogul.

S-ar fi întors să vadă ce se întâmplă dar devenise prea târziu.

Cel mai probabil a fost vorba despre o probabilă prăbușire din cauza lucrurilor care se efectuau de către o firmă autorizată, care trebuia să refacă scurgerea- canalizarea dar și sistemul de colectare al apelor pluviale în zona clădirii.

Administrația locală susține că această clădire nu făcea parte din cele cu risc seismic, deși este o clădire foarte veche. 


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si