Elevii vor fi testați anti-COVID în fiecare luni și joi. Cum va decurge procedura
Ministerul Sănătății a luat decizia de testare a elevilor cu teste antigenice rapide din salivă în școli, în prima şi în a 4-a zi lucrătoare a fiecărei săptămâni, mai precis lunea și joia.
Author: Razvan Ilie vineri 12 noiembrie 2021 , 18:07
Testarea elevilor din salivă, în prima şi în a 4-a zi lucrătoare a săptămânii
Instrucţiunea are ca scop asigurarea unui cadru unitar de realizare a activităţii de testare a elevilor prin teste rapide antigen, din salivă, la nivelul tuturor unităţilor de învăţământ. Testarea elevilor cu teste antigenice rapide din salivă se va realiza în prima şi în a 4-a zi lucrătoare a săptămânii, se arată în comunicatul publicat vineri.
La nivelul fiecărei unităţi de învăţământ se va organiza procesul de testare. Testarea se va efectua în sala de clasă sau grupă, de către cadrul medical/persoanele desemnate din cadrul unităţii de învăţământ, la începutul orelor de program.
Personalul din școli, instruit în privința testării COVID
Personalul unităţilor învăţământ va fi instruit privind colectarea testelor utilizate, acestea fiind considerate deşeuri medicale cu potenţial infecţios.
Testele se vor arunca în coşuri de gunoi prevăzute cu capac şi pedală prevăzute cu sac de gunoi, şi vor fi colectate şi eliminate pe un circuit separat, conform prevederilor OMS 1226/2012 pentru aprobarea Normelor tehnice privind gestionarea deşeurilor rezultate din activităţi medicale şi a Metodologiei de culegere a datelor pentru baza naţională de date privind deşeurile rezultate din activităţi medicale.
Profesorii NU sunt de acord să participe la procesul de testare din salivă
Aproape 76% dintre cadrele didactice din şcoli nu sunt de acord să-i supravegheze pe elevi în timp ce aceştia îşi vor administra teste rapide antigen din salivă pentru depistarea coronavirusului, reiese dintr-un sondaj realizat de Federaţia Sindicatelor din Educaţie (FSE) Spiru Haret şi publicat vineri.
Întrebarea a fost adresată către 21.721 de cadre didactice respondente, dintre care 24,3% s-au declarat de acord să îi supravegheze pe elevi în timp ce aceştia vor efectua testele, potrivit comunicatului organizaţiei sindicale.
Mai mult de 70% din unitățile de învățământ vor începe în sistem față în față
„Săptămâna viitoare, cursurile în unitățile de învățământ preuniversitar se vor desfășura în aceleași condiții în care au început după vacanță, cu mici reglaje necesare după prima săptămână. Am să dau un singur exemplu. Știți bine că luăm în calcul rata de vaccinare la nivelul unității, însă de săptămâna viitoare am permis unităților școlare să facă separat pe structuri arondate”, a declarat secretarul de stat în Ministerul Educaţiei Sorin Ion.
„Dacă înt-o comună, o grădiniță, de exemplu, care are 3 angajați, depășește rata de 60% de vaccinare, ea poate funcționa chiar dacă la nivelul întregii unități cu personalitate juridică acest lucru nu este îndeplinit. Avem în vedere lucrurile de la fața locului. Am dat astfel o mai mare autoritate unității de învățământ, luând în considerare efectiv personalul care efectiv merge în acele școli”, a adăugat Sorin Ion.