Patru militari au murit în urma prăbuşirii unui elicopter de tip Mi-8, la bordul căruia se aflau, în vestul Ucrainei, au anunţat joi Forţele armate ucrainene, relatează AFP.
Elicopterul s-a prăbuşit miercuri seara în regiunea Rivne, în timpul unui exerciţiu, scrie News.
Trei membri ai echipajului şi un comandant de brigadă au murit în accident, precizează armata într-un comunicat. Cauzele accidentului erau neclare imediat, potrivit aceleiaşi surse.
Preşedintele Volodimir Zelenski a tramsmis condoleanţe rudelor victimelor şi l-a însărcinat pe noul şef al Statului Major Ruslan Homciak să supervizeze ancheta.
Accidente în timpul unor antrenamente nu sunt rare în Ucraina.
În decembrie, un pilot a murit în urma prăbuşirii unui avion de vânătoare de tip Suhoi 27 (Su-27), la două luni după un alt accident, de acelaşi fel, soldat cu doi morţi.
Estul Ucrainei este devastat din 2014 de un război între forţe guvernamentale şi separatişti proruşi, susţinuţi, acuză Kievul şi Occidentul, de Rusia, care respinge acuzaţiile. Moscova a anexat în acelaşi an Peninsula ucraineană Crimeea.