EMA evaluează folosirea unui medicament pentru artrită la tratarea pneumoniilor cauzate de Covid-19
Potrivit Reuters, Agenţia Europeană a Medicamentului (EMA) a început cercetările și evaluările pentru un medicament care tratează artrita. Acesta a fost dezvoltat de către compania suedeză Sobi pentru a trata adulții cu pneumonii cauzate de Covid-19 și care riscă să aibă insuficienţă respiratorie gravă.
Medicamentul pentru artrită reumatoidă Kineret este cel mai recent posibil tratament pentru Covid-19 care va fi evaluat de către EMA, în timp ce varianta mult mai contagioasă Delta a coronavirusului provoacă creşterea numărului de cazuri.
La ora actuală, medicamentul Remdesivir fabricat de compania Gilead este singurul tratament autorizat pentru Covid-19 din Uniunea Europeană.
Cum acționează noul medicament care poate trata Covid-19
Kineret şi substanţa sa activă anakinra reduc activitatea sistemului imunitar şi a unui mesager chimic din procesul imunitar care provoacă inflamaţie.
Un mic studiu retrospectiv din Italia, efectuat anul trecut, a arătat că tratamentul cu anakinra pare să ducă la simptome respiratorii îmbunătăţite şi la semne reduse de furtună de citokine la aproape trei sferturi dintre pacienţii cu COVID-19, suferinţă respiratorie acută şi hiperinflamare.
Până acum s-a presupus faptul că pacienţii care au forme grave de Covid-19, inclusiv pneumonie, suferă de o reacţie exagerată a sistemului imunitar cunoscută sub numele de furtună de citokine.
Ce alte tratamente anti-Covid urmează a fi evaluate
Există și alte tratamente în curs de revizuire în UE ce includ anticorpi sau cocktailuri de anticorpi dezvoltate de Lilly, Celltrion şi Regeneron şi unul dezvoltat în comun de GlaxoSmithKline şi Vir Biotechnology.
Autoritatea de reglementare a susţinut utilizarea unora dintre terapii, în timp ce evaluarea continuă, pentru a accelera procesul de aprobare, permiţând cercetătorilor să transmită rezultatele în timp real.