Emmanuel Macron, la Sibiu: Europa trebuie să fie mai eficientă în privinţa frontierelor sale
Preşedintele francez Emmanuel Macron a declarat, joi, la Sibiu, că Europa trebuie să fie mai eficientă în privinţa frontierelor sale.
”Trebuie să avem o nouă politică de azi pentru cei care vor să vină să trăiască în Uniunea Europeană”, a spus Macron.
Preşedintele francez, Emmanuel Macron, a vorbit, joi seară, într-o conferinţă de presă la Sibiu, despre obiectivele pe care le consideră importante pentru Uniunea Europeană.
”Să definim o politică foarte clară în privinţa vecinătăţii. O altă chestiune în privinţa căreia trebuie să avansăm este să facem o politică prin care să ne putem apăra mai bine frontierele.
Citeste si: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi- catena.ro
Acesta consideră că ”avem nevoie să definim spaţiul comun, trebuie să avem o nouă politică de azi pentru cei care vor să vină să trăiască în Uniunea Europeană”.
”Nu sunt vizate de aceste probleme doar cei care stau în statele care sunt ţintă pentru migranţi. Trebuie să ne refacem regulile într-o manieră mult mai exigentă”, a mai declarat preşedintele francez.
Macron consideră că al treilea obiectiv important pentru următorii trei ani este ”redefinirea modelului de creştere economică şi socială pentru Uniunea Europeană”.
”Trebuie să permitem clasei mijlocii să crească, să avanseze, trebuie să ajutăm clasa mijlocie prin această politică privind dezvoltarea socială a economiei. Propriul nostru model a pierdut din vedere acest obiectiv. O politică social- economică în Europa este foarte importantă pentru că, în primul rând, trebuie să fim lideri ai inovării ai creării valorilor”, a mai declarat Macron.
Peşedintele francez a participa, joi, la summitul informal al şefilor de state şi guverne de la Sibiu, având şi o întrevedere bilaterală cu preşedintele Klaus Iohannis.