In articol:
Radu a avut parte de momente emoționante și lacrimi de bucurie ieri, în „Casa Iubirii”! Concurentul și-a sărbătorit ziua de naștere și a avut parte de o surpriză pe cinste, din partea surorii sale!
El a fost vizitat chiar în casă de cele două surori ale sale.
Concurenții din „ Casa Iubirii ” au parte în fiecare ediție de controverse, noi provocări, momente unice și senzaționale, clipe dificile, răsturnări de situație, dar și sentimente puternice, toate creând un spațiu omogen perfect pentru ca băieții și fetele să își găsească sufletul pereche.
Radu și-a sărbătorit ziua de naștere și a primit cea mai mare surpriză chiar din partea surorilor sale
Ce cadouri a primit Radu de ziua lui
De ziua lui Radu, atmosfera a fost una de sărbătoare. El a avut parte de cele mai frumoase momente, alături de concurenții de la „Casa Iubirii”, dar și de familie, pentru că surorile lui au venit în vizită! Aceasta a fost o zi însorită, după ce în ultima vreme Radu a avut parte de suferință din cauza despărțirii de Cristina.
Radu a primit un cadou pe cinste, o trotinetă din partea producției emisiunii.
Bianca a avut o idee inedită, ca fiecare băiat și fiecare fată să îi transmită câte un mesaj cu urări lui Radu. Tânărul a fost bucuros să primească toate urările, a fost cuprins de emoții, dar atunci când Cristina a început să vorbească cu el, emoțiile au atins cote maxime. Cu lacrimi în ochi, concurenta i-a transmis să fie fericit și să își îndeplinească toate dorințele.
Citește și: Decizie neașteptată din partea Mihaelei.„Iar subiectul ăsta! Nu mai am cuvinte! Nu am argumente!”
Surorile sale i-au adus un tort delicios și l-au îmbrățișat cu drag. Ele au făcut cunoștință cu toți colegii săi, iar Radu le-a făcut turul casei. Le-a dus chiar și în tabăra fetelor, iar Cristina s-a emoționat teribil!