Cei doi soți formau în cuplu de opt ani însă, s-au căsătorit abia în 2020. Au împreună un băiețel de 2 ani și, până de curând, au locuit la casa unei bunici, în localitatea Vadu Pașii. Tânăra a lucrat ca vânzătoare în Buzău, iar de puțin timp patronul ei a transferat-o la un punct de lucru de pe litoral în perioada sezonului estival. Asta l-ar fi înfuriat la culme pe bărbat.
Gelos, bărbatul a sunat-o pe soție și a convins-o să părăsească locul de muncă și să se întoarcă acasă. Imediat ce a revenit, tânăra a mers să-l vadă pe copil și să-i ducă cadouri, iar acolo și-a găsit și sfârșitul.
„El era psihopat, nebun așa de dragoste. Era gelos. Copilul când a văzut-o, era bucuros. A pupat-o o dată, de două ori și el zice «Hai să vorbim și noi, numai noi separat.» M-am așezat pe scaun, am stat cinci minute și aud «buf» o dată și copilul țipând, plângând. M-am ridicat după scaun și am plecat să văd ce are copilul. El o omorâse, i-a tăiat gâtul.
După oribila faptă, individul a așteptat autoritățile. Rudele au chemat de urgență ambulanța și poliția. Medicii sosiți la fața locului nu au mai putut face nimic pentru tânăra care avea doar 25 de ani. Soțul a ucis-o cu o singură lovitură.
„Copilul l-am auzit plângând prima dată și prima dată și am crezut că s-a dus la găini, la ceva și l-a ciupit... și când ne-am dus... s-a dus soacra mea și a strigat la mine și «Mariana, Mariana, vino repede că a omorât-o, criminalul a omorât-o.»
A trecut pe lângă noi ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat. A ieșit la poartă, s-a dus pe o canapea la două case, mai spre șosea de la el. Fiind un bărbat pe canapea, i-a spus că «Gata, am omorât-o». A plecat de acolo. Vizavi de casa lui este o frizerie care are trepte. S-a așezat pe trepte și a aprins o țigară și a așteptat poliția.”, a spus mătușa victimei.
Întreaga comunitate este în stare de șoc. Oamenii știau că individul este gelos, dar nu credeau că se va ajunge la moarte de om.
Individul a fost reținut, iar astăzi a fost dusă în fața magistraților cu propunere de arestare preventivă. Pentru fapta sa, riscă o pedeapsă de 25 de ani sau chiar închisoare pe viață.