In articol:
Un accident cutremurător s-a petrecut cu câteva ore în urmă, în Bistrița. Erik Ștefoi, un adolescent în vârstă de 17 ani, și-a găsit sfârșitul după ce a luat parte la o cursă nebună cu prietenii.
Tragedia s-a petrecut pe un drum forestier care face legătura între Petriș și Dealul Negru.
Ceilalți 7 tineri care au luat parte la întrecere au ajuns cu răni grave la spital
La fața locului au ajuns mai multe echipaje SMURD, după activarea planului roșu de intervenție. Din păcate, în ciuda eforturilor salvatorilor, adolescentul s-a stins din viață.
„Din nefericire, accidentul s-a soldat cu decesul tânărului şi rănirea altor 7 persoane, care se aflau în autoturism”, a declarat Crina Sîrb, purtător de cuvânt IPJ Bistrița-Năsăud.
Ceilalți tineri care au luat parte la întrecere, cu vârste cuprinse între 17 și 18 ani, au fost la rândul lor răniți grav și au ajuns la spital pentru îngrijiri.
„Pacienţii sunt conştienţi, cooperanţi, stabili din punct de vedere hemodinamic şi respirator şi sunt în curs de stabilizare şi investigare. A fost activat planul alb de cod galben, a fost suplimentat personalul medical, astfel că, pentru fiecare din cei 7 pacienţi s-a constituit câte o echipă medicală”, a spus Camelia Strungari, purtător de cuvânt Spitalul Clinic Județean de Urgență Bistrița-Năsăud.
Citește și: Accident în lanț pe DN1, între București și Ploiești. Cel puțin 6 mașini și un TIR, avariate- ULTIMA ORĂ
„De astăzi holurile liceului păstrează doar ecoul pașilor tăi, dragul nostru Erik Ștefoi! Drum lin în lumina dimineții anilor tăi!”, este postarea făcută de pagina Colegiului Național „Andrei Mureșan” Bistrița, unde adolescentul era elev.
Citeste si: VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"- radioimpuls.ro
Erik era pasionat de ATV-uri și curse off-road și obținuse un permis de categoria B1, astfel încât putea conduce mopede, motociclete și vehicule cu patru roți care nu aveau peste 550 de kilograme, însă nu ar fi avut voie să conducă mașina familiei.