Astazi, Ernest i-a intampinat, inca de dimineata, pe copiii veniti la Kanal D sa descopere tainele televiziunii si i-a incantat cu povesti inedite despre activitatea din televiziune.
Alaturi de micuti, Ernest a rememorat momente din copilarie, activitati extrascolare care i-au ramas la suflet.
„Si noi, in vremea comunismului, aveam astfel de activitati extrascolare. Mergeam in parcuri, gradini zoologice, vizitam muzee. Doar ca noi, la vremea aceea, eram <Soimi ai Patriei> si eram toti imbracati la fel, cu cravata la gat (rade)... Nu imi displace fenomenul asta de egalitate, mai ales cand vine vorba de copii.
Vremurile s-au schimbat, suntem bombardati de tehnologie si nu prea mai poti sa ii tii pe copii focusati intr-o sala.
Ca sa va amuz putin, imi aduc aminte si acum ca, plecati fiind cu educatoarea intr-o mini excursie, ne oprisem, la un moment dat la picnic. Eu aveam un sandwich cu pateu, impaturit intr-un stergar, iar acesta avea brodat pe el un ardei iute. (rade) Este interesant cum iti raman unele chestii intiparite in minte, de la varste fragede”, marturiseste Ernest.
Extrem de grijuliu cu cei mici, pus pe povestit si demonstrat, Ernest a reusit sa ii captiveze pe copii, asa incat, pe parcursul intalnirii, acestia au fost numai ochi si urechi catre indragita vedeta.
Pe parcursul intregii saptamani, vedetele Kanal D vor fi prezente alaturi de copii, in cadrul proiectului „Scoala Altfel”.