„De Ziua Mondială a Diabetului, ne gândim cu empatie la cei care suferă de această afecţiune şi luptă în fiecare zi pentru o viaţă mai bună. Reflectăm asupra modului profund în care diabetul zaharat afectează viaţa celor bolnavi, a apropiaţilor, precum şi a personalului medical dedicat. După 2019, anul consacrat pacientului diabetic şi familiei sale, 2020 îi pune în prim plan pe lucrătorii din sănătate, prin tema «Asistenţii medicali fac diferenţa», reliefând rolul fundamental al personalului medical în gestionarea şi prevenirea acestei maladii, precum şi în îngrijirea acordată pacienţilor diabetici pe tot parcursul vieţii”, a afirmat Ludovic Orban, potrivit unui comunicat
Premierul a adăugat că diabetul este a şasea cea mai frecventă afecţiune cronică din lume, iar una din două persoane din România, care trăieşte cu diabet tip 2, nu este diagnosticată.
„A şasea cea mai frecventă afecţiune cronică din lume, diabetul este diagnosticat la aproximativ 1 din 10 români, iar una din două persoane din România, care trăieşte cu diabet tip 2, nu e diagnosticată.
El a mai spus că echipa guvernamentală face constant eforturi să protejeze toţi pacienţii din categoria de risc, diabetici, cât şi alte persoane cu alte afecţiuni cronice.
Citeste si: A murit Gabriel Cotabiță. Cântărețul avea 69 de ani- antena3.ro
„Împreună cu autorităţile locale şi societatea civilă, echipa guvernamentală face eforturi constante să protejeze, în această perioadă, toţi pacienţii din categoriile de risc, diabetici, dar şi pe cei cu alte afecţiuni cronice.
Acesta a subliniat că trebuie să rămânem solidar în această etapă dificilă a pandemiei de coronavirus.
„Deşi ne aflăm într-o etapă mai dificilă a pandemiei, trebuie să rămânem solidari şi să mergem mai departe cu toţii. Doar împreună putem trece mai uşor peste greutăţile acestor timpuri, cu grijă şi atenţie unii faţă de ceilalţi şi mai aproape de cei mai fragili dintre noi, mulţi- adulţi sau copii care suferă de diabet. Doresc multă sănătate pacienţilor diabetici, celor care îi îngrijesc şi puterea să ducă mai departe lupta lor pentru o viaţă normală”, a concluzionat şeful Executivului.
Citeste si: Anunț pentru pensionarele din țară. Cum arată calendarul pensiilor pentru luna decembrie- kfetele.ro
Citeste si: A murit Gabriel Cotabiță! Celebrul artist avea 69 de ani- radioimpuls.ro
Citeste si: A murit Gabriel Cotabiță. Cântărețul avea 69 de ani- antena3.ro
Citeste si: Prefectura Sibiu a publicat modelul declaraţiei pe propria răspundere necesară pe durata carantinei
Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat vineri legea privind prevenţia şi depistarea precoce a diabetului, transmite Administraţia Prezidenţială. Actul normativ are ca obiect instituirea unor măsuri şi mecanisme legale pentru prevenirea şi depistarea precoce a diabetului precum şi pentru conştientizarea, încurajarea şi sprijinirea populaţiei să adopte şi să practice un stil de viaţă sănătos şi responsabil în vederea menţinerii unei bune stări de sănătate pe toată perioada vieţii.