Euro 2021 intră în faza optimilor. Campioana mondială joacă pe Arena Națională
Euro 2021 a intrat în faza optimilor de finală. Miercuri seara s-au disputat ultimele meciuri din grupa F și au stabilit toate cele 8 partide care vor avea loc în faza optimilor, începând de sâmbătă 26 iunie.
Euro 2021. A fost stabilit meciul din optimile de finală de la Euro 2021 care se va disputa la București. După cele trei meciuri din grupe, pe Arena Națională, a mai rămas un singur meci de disputat: este vorba de Franța- Elveția, care va avea loc luni 28 iunie, de la ora 22.00.
Euro 2021. Germania, la 10 minute de eliminare, va juca pe Wembley cu Anglia!
Euro 2021. Ultimele jocuri din grupele Euro 2020 au avut loc miercuri seara: au fost două partide dramatice Franța- Portugalia și Ungaria- Germania, ambele terminate cu scorul de 2-2. După ce a fost la un pas să fie eliminată, Germania a reușit să se califice in extremis și va înfrunta Anglia în optimi, pe Wembley!
Un alt meci spectaculos programat pentru optimile de finală va fi acela dintre Portugalia și Belgia.
Grupa morții a fost la înălțimea așteptărilor, antrenorul italian Marco Rossi permițând Ungariei să mențină echilibrul și suspansul până la capăt. Germania a avut nevoie de Leon Goretzka pentru a reuși un scor egal cu 2-2. Nemții urmează să-i înfrunte pe englezi, pentru prima dată în ultimii 16 ani.
Franța, campioana mondială en titre, a terminat grupa pe primul loc, după egalul de ieri 2-2 cu Portugalia, așa că va juca Elveția pe Arena Națională.
Portughezul Cristiano Ronaldo, cu cinci reuşite, este liderul clasamentului golgheterilor turneului final al Campionatului European de fotbal- EURO 2020 (11 iunie-11 iulie), după meciurile desfăşurate în faza grupelor:
5 goluri: Cristiano Ronaldo (Portugalia);
3 goluri: Patrik Schick (Cehia), Georginio Wijnaldum (Olanda), Romelu Lukaku (Belgia), Emil Forsberg (Suedia), Robert Lewandowski (Polonia);
2 goluri: Manuel Locatelli (Italia), Ciro Immobile (Italia), Andrei Iarmolenko (Ucraina), Roman Iaremciuk (Ucraina), Denzel Dumfries (Olanda), Xherdan Shaqiri (Elveţia), Memphis Depay (Olanda), Yussuf Poulsen (Danemarca), Raheem Sterling (Anglia), Ivan Perisic (Croaţia), Karim Benzema (Franţa), Kai Havertz (Germania).