EURO 2024. Campioana europeană Italia, eliminată de Elveția. Germania trece de Danemarca, după un meci cu trei goluri anulate și o furtună devastatoare
EURO 2024 a intrat în faza optimilor de finală. Cu doar 4 șuturi trase pe poartă în întreaga competiție din Germania, Italia pleacă acasă prematur, după un meci fără istoric în fața Elveției. În al doilea meci din optimile de finală, Germania a trecut greu de Danemarca, scor 2-0, după mai multe goluri anulate și o perioadă de suspendare ca urmare a vremii extreme de la Dortmund.
Germania- Danemarca, scor final 2-0. Musiala a dublat avantajul Germaniei în min. 68, după ce Danemarca a avut o ratare monumentală cu cinci minute mai devreme.
Germania- Danemarca, scor 1-0. La doar un minut după ce sistemul VAR a anulat un gol pentru Danemarca, pe motiv de offside, Germania deschide scorul din penalty, în urma unui henț în careu.
Havertz trage imparabil la colțul barei din stânga lui Schmeichel și Germania sparge gheața într-un meci extrem de disputat.
EURO 2024. A început al doilea meci din optimile de finală. Germania deschide scorul în minutul 4 al meciului cu Danemarca, dar arbitrul a anulat golul pe motiv de fault în atac.
EURO 2024: Elveția- Italia 2-0. Este prima surpriză din tabloul optimilor de finală de la Campionatul European de Fotbal din Germania.
Campioana europeană en-titre, Italia, a părăsit competiția, pierzând în fața Elveției după 31 de ani în care țara cantoanelor nu reușise să treacă de Squadra Azzura.
Elveția va juca în sferturile de finală cu învingătoarea dintre Anglia și Slovacia.
EURO 2024: Elveția- Italia 2-0, imediat după pauză. Elvețianul Vargas a înscris în minutul 47 cu un șut plasat aproape de vinclul porții lui Donnarumma.
Elveția reușește surpriza la Euro 2024 și conduce cu 1-0 Italia la pauză.
Elveția, primul succes în fața Italiei după 31i de ani!
Ultimul succes al Elveției împotriva Italiei datează din 1993, iar la precedentul Campionat European Italia a învins țara cantoanelor cu 3-0.
Știrea inițială. EURO 2024, primele meciuri din optimi de finală. Azi sunt programate două meciuri tari, cu două echipe favorite: Italia, deținătoarea trofeului en-titre, și Germania, țara gazdă a competiției.
Surprizele pot oricând să survină, pentru că nici Elveția, nici Danemarca nu sunt echipe slab cotate în clasamentul FIFA și au avut prestații bune la EURO 2024.
Squadra Azzura se teme de echipa Elveției, în condițiile în care antrenorul elvețienilor Murat Yakin a implemntat o apărare puternică de la începutul anului și are în față un trident de atac format din Fabian Rieder, Dan Ndoye și Breel Embolo.
Cu Riccardo Calafiori indisponibil din cauza suspendării și Federico Dimarco accidentat, antrenorul Italiei Luciano Spalletti va trebui să-și revizuiască apărarea, potrivit UEFA.com.
Euro 2024. Germania vs Danemarca, sâmbătă de la ora 22.00
Gazdele EURo 2024, Germania, au arătat puternice în meciurile din Grupa A, învingând confortabil Scoția și Ungaria înaintea unui egal fără miză cu Elveția.
Jamal Musiala, Toni Kroos și Florian Wirtz au arătat strălucitori, iar echipa lui Julian Nagelsmann se va simți încrezătoare la Dortmund că va trece în a patra calificare în sferturile de finală de la EURO din ultimele cinci ediții.
Danemarca s-a dovedit a fi o echipă dificil de învins cu trei egaluri în cele trei meciuri ale grupei C. Christian Eriksen a fost un ceas încântător ca întotdeauna, în timp ce Jonas Wind și Rasmus Højlund sunt capabili să provoace probleme oricărei apărări.
Aceste două echipe au remizat trei din ultimele patru jocuri pe care le-au jucat, ceea ce ar putea fi un indiciu că urmează o partidă strânsă.