Monica Macovei, fost ministru al Justitiei si actual europarlamentar, a vorbit intr-un interviu despre cum este viata la Bruxelles." Eşti într-o clădire de sticlă, în care alergi dintr-un loc în altul, de la o comisie la alta, de la voturi la şedinţă şi de la interviuri înapoi în birou, ca să lucrezi pe legi şi amendamente. Noi, în Parlament, avem tot ce ne trebuie, şi cantină, şi bănci, şi coafor, şi curăţătorie”, a dezvaluit Macovei pentru Formula AS.
Ea a marturisit ca, din cand in cand, se duce la niste bai termale in Germania, la Bad Aachen, localitate aflata la 130 de kilometri de Bruxelles. “Când vreau un mic răsfăţ, mă duc la termele lui Carol, care sunt foarte vechi, sunt naturale şi refăcute acum. Mă duc seara, pentru că e deschis până la 12 noaptea şi e minunat să stai pe spate în apă şi să te uiţi la stele.
Dar se întâmplă rar, cam o dată la patru luni”, a spus Macovei. Fostul ministru al Justitiei a povestit ca ii place schiul, dar si ca a invatat sa sara de la trambulina: “E prima iarnă din viaţa mea în care nu am mers la ski. Am avut foarte mult de lucru. Mă răzbun anul viitor. Oriunde, ma duc oriunde sunt pârtii roşii şi negre, adică pârtii dificile.
Îmi place să sar şi la trambulină. În 2014, după alegerile prezidenţiale, am plecat la ski în Norvegia, la un prieten care mă tot invita de mult. Erau acolo nişte trambuline extraordinare, profesioniste, şi era şi nocturnă, că oricum, la ei se lasă seara de la ora 14.00. Am stat nopţi întregi şi am sărit. Am mai şi căzut, fiindcă m-am mai învârtit eu prin aer, am vrut să fac tot felul de figuri.
Nu există relaxare mai mare: să zbori deasupra munţilor, să sari în aer e minunat”.