EVALUARE NAŢIONALĂ 2019. Premiera în studioul Stirilekanald.ro! Iulia Ionescu profesor de Limba și Literatura Română a rezolvat subiectul de la Evaluarea Națională 2019 live.
EVALUARE NAŢIONALĂ 2019. Subiecte română. La primul subiect, elevii au avut de realizat o compunere pe baza unui text care aparține genului dramatic.
La subiectul al doilea, elevii care susțint Evaluarea Națională la limba română au avut de redactat o compunere în care să prezinte o întâmplare care a avut loc acasa sau la școală, în timpul unei activități de lectură.
Peste 150.000 de elevi au susținut prima probă din cadrul Evaluării Naționale, cea de la limba și literatura română.
Examenul la limba română de astăzi conține 3 părți: elevii au avut de analizat două texte la prima vedere și de realizat o compunere.
EVALUARE NAŢIONALĂ 2019. Potrivit MEN, 154.956 de absolvenţi ai clasei a VIII-a s-au înscris pentru a susţine Evaluarea Naţională.
Lucrarea va fi notată cu 10 puncte din oficiu și va fi structurată pe două subiecte mari, SUBIECTUL I şi SUBIECTUL II.
Fiecare subiect are, la rândul său, două cerințe mari. Punctul A va avea mai multe subpuncte care presupun rezolvarea unor chestiuni legate de text, iar la punctul B elevii vor avea de elaborat câte o compunere: la primul subiect o compunere literată, la al doilea subiect o compunere liberă.
EVALUARE NAŢIONALĂ 2019. Iată ce trebuiau să scrie elevii.