Evaluare Naţională 2020: Emoţii mari pentru elevi. Ce subiecte au picat la Română
Evaluare Naţională 2020 subiecte Română. Elevii de clasa a 8-au susţin astăzi prima probă din cadrul Evaluării Naţionale 2020, la Limba şi Literatura Română.
Evaluare Naţională 2020 subiecte Română. Iată subiectele la Română! Baremul va fi publicat în jurul orei 15:00.
Subiectele de la română pe care le-au avut de rezolvat în această dimineață candidații la Evaluarea națională 2020 au respectat structura subiectelor de examen din anii trecuți. Absolvenții de clasa a VIII-a au la dispoziție 2 ore pentru a rezolva subiectele de mai jos. În această dimineață, la examenul scris de Limba și literatura română a fost extrasă varianta nr.
La Subiectul I, elevii au avut de răspuns mai multor cerințe pe marginea unui text la prima vedere – “Zborul” de Sorin Titel.
La Subiectul I B, absolvenții de gimnaziu au avut de făcut o compunere de minimum 150 de cuvinte, în care să motiveze apartenența la genul epic a textului avut la primul punct.
La Subiectul II B, candidații au avut de redactat o narațiune de 150-300 de cuvinte în care să prezinte o întâmplare petrecută în timpul unei activități preferate.
Examenul la Română a început la ora 09:00 şi se va încheia la ora 11:00. Subiectele vor fi disponibile după încheierea probei. De asemenea, baremul de corectare se va publica de subiecte.edu.ro, în jurul orei 15:00.
La Evaluarea Națională din sesiunea 2-27 iunie 2020 s-au înscris 172.482 de absolvenți ai clasei a VIII-a, dintre care 16.004
în municipiul București, conform situației centralizate de către Ministerul Educației și Cercetării.Examenul a început luni, 15 iunie, cu proba scrisă la Limba și literatura română. Miercuri, 17 iunie, se desfășoară proba la Matematică. 10.294 de absolvenți ai clasei a VIII-a vor susține joi, 18 iunie, proba la Limba și literatura maternă.
Citeste si: Subiecte Română 2020 Evaluare Naţională. Ce le-a picat elevilor la examen?
Evaluare Naţională 2020 subiecte Română. Probele încep la ora 9:00 și se vor desfășura în 4.337 de centre de examen.
Primele rezultate vor fi comunicate luni, 22 iunie, până la ora 14:00 (în centrele de examen).
Contestațiile pot fi depuse în zilele de 22 iunie (în intervalul orar 16:00- 19:00) și 23 iunie (în intervalul orar 8:00- 12:00). Acestea pot fi depuse/transmise și prin mijloace electronice. În acest caz, candidații completează, semnează și depun/transmit prin mijloace electronice și o declarație-tip în care se menționează faptul că au luat cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere. Pentru candidații minori, declarația-tip este semnată și de către părinții/reprezentanții legali ai acestora.
Evaluare Naţională 2020 subiecte Română. Rezultatele finale vor fi afișate sâmbătă, 27 iunie.
Timpul destinat elaborării unei lucrări scrise este de două ore, din momentul în care s-a încheiat distribuirea subiectelor fiecărui elev. Probele sunt monitorizate audio-video.
Candidații trebuie să aibă asupra lor un act de identitate și instrumente de scris cu cerneală sau pastă albastră pentru redactarea lucrărilor, creion negru pentru realizarea desenelor/schemelor și instrumente de desen
la proba de Matematică.Evaluare Naţională 2020 subiecte Română. Pentru elevii care solicită și primesc, în cazuri justificate, aprobarea Comisiei Naționale de Organizare a Evaluării Naționale în vederea susținerii probelor cu subiectul de rezervă, se organizează proba scrisă/probele scrise, după finalizarea ultimei probe prevăzute în Calendarul de desfășurare a Evaluării Naționale.
Este interzisă introducerea în sălile de examen a unor obiecte, precum ghiozdane, rucsacuri, sacoșe, poșete etc. De asemenea, elevii vor fi informați că este interzis accesul în săli cu orice fel de lucrări/materiale: manuale, dicționare, notițe, însemnări etc., precum și cu orice mijloc electronic de calcul, de stocare de informații sau de comunicare (stick-uri de memorie, telefoane, tablete etc.).
Elevii aflați în izolare/confirmați pozitiv cu noul coronavirus vor susține probele conform unei proceduri speciale, în perioada 22 iunie- 4 iulie. La această etapă vor participa doar absolvenții care au avut temperatura peste maximul admis, au fost in izolare, carantină, au afecțiuni cronice care pot crește receptivitatea sau severitatea afecțiunii în contextul pandemiei, sunt spitalizați/internați, în prima etapă a examenelor naționale, pentru diverse afecțiuni.
În zilele probelor de examen, la intrarea în centrul de examen/unitatea de învățământ, cadrele medicale vor efectua triajul epidemiologic al elevilor astfel:
Citeste si: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi- catena.ro
Citeste si: Cum arată buletinul de vot la primul tur de la alegerile prezidențiale 2024- antena3.ro
Măsurarea temperaturii cu termometrul noncontact, temperatură ce nu trebuie să depășească 37.3 ̊C. În cazul în care temperatura înregistrată depășește maximul admis, se repetă măsurarea acesteia de trei ori succesiv, la interval de 2-5 minute;
Măsurarea temperaturii cu termometrul noncontact se va realiza la umbră;
Observarea clinică a simptomelor respiratorii (de tipul: tuse frecventă, strănut frecvent, stare generală modificată).
Reamintim faptul că fiecare centru de examen va dispune de echipamente și materiale de protecție (covorașe dezinfectante, măști de protecție, substanțe dezinfectante pentru mâini, etc).
De asemenea:
În sălile de clasă examenele se vor desfășura prin stabilirea locurilor astfel încât să existe o distanță între candidați, pe rânduri și între rânduri, de 2 m unul față de celălalt.
Evaluare Naţională 2020 subiecte Română. Modele de subiecte au fost publicate pe subiecte.edu.ro.
Evaluare Naţională 2020 subiecte Română. În sprijinul elevilor de clasa a VIII-a, Centrul Național de Național de Politici și Evaluare în Educație, din subordinea Ministerului Educației a publicat mai multe seturi de teste de antrenament pentru Evaluare Națională 2020.
Evaluarea Națională 2020 pentru elevii de clasa a VIII-a începe în data de 2 iunie, odată cu înscrierea candidaților pentru examene, și se încheie la 27 iunie, odată cu afișarea rezultatelor finale, după contestații, urmând ca ulterior să aibă loc repartizarea computerizată la licee.
Primul examen scris la Evaluarea Națională 2020 este proba la limba și literatura română, programată pentru data de 15 iunie, urmată, două zile mai târziu, la 17 iunie, de proba scrisă la matematică, potrivit calendarului afișat pe site-ul Ministerului Educației.
Calendarul EN VIII în anul 2020 este următorul:
Evaluare Naţională 2020 subiecte Română. Potrivit edupedu.ro, care a obținut un document de lucru de la Ministerul Educației, acest calendar ar urma să sufere mici modificări, în sensul că rezultatele din 22 iunie se vor publica până la ora 14:00 (în loc de 12:00), iar depunerea contestațiilor ar urma să aibă loc între orele 16:00-21:00.
Elevii de clasa a VIII-a au anul acesta o programă modificată pentru examene, din cauza situației generate de pandemie și suspendarea cursurilor. Ei vor avea probele cu noțiuni numai din materia de pe semestrul I.
Evaluarea Națională pentru elevii clasei a VIII-a (EN VIII) reprezintă modalitatea de evaluare externă sumativă a competențelor dobândite pe parcursul învățământului gimnazial. Atât candidații proveniți din învățământul de stat, cât și cei din învățământul particular au dreptul sa susțină examenul fără taxă.
Media obținută la EN VIII este un criteriu esențial pentru admiterea în învățământul liceal.
Coordonarea la nivel național a proiectării, organizării și desfășurării EN VIII, precum și valorificarea rezultatelor acestora sunt asigurate de Ministerul Educației prin Centrul Național de Evaluare și Examinare (CNEE).
Evaluare Naţională 2020 subiecte Română. Coordonarea la nivel județean/al municipiului București a organizării EN VIII, precum și valorificarea rezultatelor acestora sunt asigurate de către inspectoratele școlare județene.
Citeste si: Evaluare Națională 2020. Calendarul complet al probelor
În contextul epidemiologic actual, Monica Anisie, ministrul educației și cercetării, a aprobat ordinul privind organizarea sesiunilor speciale de Evaluare Națională și Bacalaureat pentru absolvenții care nu vor putea participa la prima sesiune, în vederea asigurării egalității de șanse.
La aceste sesiuni speciale vor participa doar absolvenții care au avut temperatura peste maximul admis, au fost in izolare, carantină sau cei care nu au participat în prima sesiune din alte motive medicale.
Calendarul sesiunii speciale a Evaluării Naționale (EN VIII):
Citeste si: Anunț pentru pensionarele din țară. Cum arată calendarul pensiilor pentru luna decembrie- kfetele.ro
Evaluare Naţională 2020 subiecte Română. Ministerul Educației va elabora o procedură specială, prin care elevii aflați în izolare sau confirmați pozitivi cu coronavirus vor susținele probleme într-un regim special.
„Pentru elevii care solicită și primesc, în cazuri justificate, aprobarea Comisiei Naționale de Organizare a Evaluării Naționale în vederea susținerii probelor cu subiectul de rezervă, se organizează proba scrisă/probele scrise după finalizarea ultimei probe prevăzute în calendarul de desfășurare a EN VIII”, se arată într-un comunicat transmis de Minister.
Instituțiile abilitate din domeniul învățământului vor elabora și aproba, în termen de 5 zile de la publicarea în Monitorul Oficial al ordinului de ministru, o procedură de desfășurare în condiții de siguranță a sesiunilor de pregătire a examenelor pentru clasele a VII-a și a XII-a.
Potrivit Ordinului comun semnat de ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, şi ministrul Educaţiei, Monica Anisie, inspectoratele şcolare transmit Direcţiilor de sănătate publică cu cel puţin o săptămână înainte perioada de desfăşurare a activităţilor la care participă elevii în unităţile de învăţământ preuniversitar, precum şi intervalul orar, potrivit Agerpres.
Inspectoratele școlare vor avea obligația să verifice respectarea de către unitățile/instituțiile de învățământ a normelor instituite de autorități.
Ordinul prevede că inspectoratele şcolare colaborează cu DSP în vederea instituirii măsurilor de prevenire şi combatere a îmbolnăvirilor în unităţile/instituţiile de învăţământ, prin triaj epidemiologic zilnic (măsurarea temperaturii) realizat de către un medic sau asistent medical în fiecare unitate de învăţământ.
De asemenea, la intrarea în unitatea de învăţământ a personalului didactic, didactic auxiliar, nedidactic şi a elevilor va fi măsurată temperatura (care nu trebuie să depăşească 37 grade) de către cadrul medical care va asigura asistenţa medicală pe întreaga durată a desfăşurării activităţilor.
Evaluare Naţională 2020 subiecte Română. „În situaţia în care un elev sau un cadru didactic, didactic auxiliar sau nedidactic prezintă simptome sau există suspiciunea că starea sa de sănătate este precară, nu i se va permite accesul în unitatea de învăţământ, cu recomandarea de a se adresa medicului de familie pentru stabilirea diagnosticului şi conduitei de tratament”, mai prevede Ordinul.
Vor fi asigurate, la intrarea în unitatea de învățământ, materioale și echipamente de protecție (covoraşe dezinfectate, măşti de protecţie, substanţe dezinfectante pentru mâini), iar unitatea va asigura săpun, prosoape de hârtie și dispensere cu dezinfectant.
„Elevii, personalul didactic, didactic auxiliar şi nedidactic vor purta mască de protecţie pe toată durata activităţilor şi îşi vor igieniza regulat mâinile cu substanţe dezinfectante sau săpun”, prevede ordinul.
Evaluare Naţională 2020 subiecte Română. Activitățile în sălile de curs se vor desfășura cu maximum 10 elevi, aflați la o distanță de aproximativ 2 metri unul de celălalt. În perioada 2-12 iunie, perioada de activitate în sala de curs nu va depăși trei ore pentru elevii de liceu și două pentru elevii de gimnaziu.