Evaluarea Națională 2023. Regulile pe care elevii claselor a VIII-a trebuie să le respecte la examen!
Evaluarea Națională 2023. Mai este foarte puțin până când elevii claselor a opta vor schimba băncile generalei cu cele ale liceului. Ce trebuie să știe aceștia legat de regulament?
Evaluarea Națională 2023. La sfârșitul clasei a-8-a, elevii urmează să susțină un examen foarte important și anume Evaluare Națională, etapă de dinainte de a intra la liceul dorit.
Examenul la Limba Română are loc pe 19 iunie 2023, iar cel la Matematică pe 21 iunie 2023.
Regulile pe care elevii claselor a VIII-a trebuie să le respecte la examen!
Pentru a nu exista probleme, elevii trebuie să respecte anumite reguli odată cu intrarea în sala de examen. Care sunt acestea?
Ministerul Educației a publicat un ghid informativ privind regulile la examenul de Evaluare Națională și modul în care se vor desfășura probele scrise. Iată ce trebuie să știe candidații care susțin examenul anul acesta:
Examenul va începe la ora 9:00
Timpul de redactare a subiectelor din cadrul fiecărei probe scrise este de 120 de minute și se calculează după completarea casetei de identificare.
Beneficiază de prelungirea timpului de lucru, cu maximum două ore, candidații pentru care s-a aprobat această solicitare de către Comisia Județeană de Organizare a Evaluării Naționale, în baza prevederilor Procedurii speciale pentru asigurarea condițiilor de egalizare a șanselor pentru elevii cu deficiențe de vedere, deficiențe de auz și tulburări de neurodezvoltare,
Candidații vor fi dirijați de către asistenți, direct către locul destinat, în sala de examen, unde vor fi așezați câte unul în bancă, alfabetic
Pașii care trebuie urmați după intrarea în sala de examen
În intervalul 8:30- 9:00, candidații vor fi legitimați și li se va explica modul de desfășurare a probei
Începând cu ora 9:00, candidații vor primi broșura cu subiectele și hârtie ștampilată pentru ciornă Candidații vor completa caseta de identificare (în maximum 15 de minute), iar asistenții vor verifica datele înscrise de candidați și vor secretiza caseta
Ce este interzis în sala de examen
Se interzice candidaților să intre în sală cu orice tip de materiale ajutătoare: manuale, dicționare, notițe, însemnări, cărți, ciorne, rezumate, culegeri etc.,
care pot fi utilizate pentru rezolvarea subiectelor, precum și cu telefoane mobile și cu orice instrument electronic de calcul, de stocare de informații sau de comunicare.
Se interzice candidaților să introducă în sala de examen ghiozdane, rucsacuri, sacoșe, poșete și altele asemenea, candidații având obligația de a lăsa obiectele menționate în sala de depozitare a obiectelor personale stabilită de comisia din unitatea de învățământ/centrul de examen în acest scop.
Candidații care refuză depozitarea obiectelor în sala stabilită de comisie în acest scop, nu sunt primiți în examen.
Nerespectarea regulilor duce la eliminarea elevului din examen.