Alice Ardelean, în vârstă de 30 de ani este luptătoare MMA din România, care însă a decis să se mute în Anglia pentru a putea face performanță. Deși departe de țara ei natală, sportiva spune că s-a acomodat și nu regretă nimic. Alice Ardelean a povestit în exclusivitate pentru stirilekanald.ro despre greutățile pe care le-a întâmpinat, despre sportul din România dar și despre planurile ei de viitor.

Sportiva face câte 3-4 antrenamente pe zi

”Am luptat pentru titlu de campioană mondială EFC la 52kg, în Africa de Sud unde am câștigat în prima repriză după o lovitură de cot la cap. Doctorul a oprit meciul pentru că nu au putut opri sângerarea. Am reprezentat echipa mea, Ronin MMA Birmingham. Am luptat pentru România, echipamentul meu fiind full tricolor iar piesa mea de intrare a fost Subcarpați vs Liviu Vasilica, un remix folcloric”, a explicat sportiva.

  Alice Ardelean- campioană mondială la MMA

Alice Ardelean- campioană mondială la MMA

[Sursa foto: Arhiva stirilekanald.ro]

Alice a povestit că anul 2022 a fost un an extrem de greu pentru ea deoarece din 5 meciuri programate a luptat doar unul, în Birmingham, Anglia.

Citește și: EXCLUSIV: Șahul va fi predat în școli ca materie opțională din septembrie 2023/ Profesor șah: ”Este o reușită care aduce o serie de avantaje cadrelor didactice, copiilor, elevilor”

”Patru dintre adversare s-au retras pe parcurs din motive personale, accidentări.

Am fost tot anul în pregătire, dietă, dar se întâmplă în viața de sportiv și trebuie să fim puternici mental și să mergem mai departe. A fost foarte greu, frustrant. Pregătirea este extrem de grea, la fel și dieta deoarece avem categorii de greutate de făcut. Când sunt în pregătire pentru meci am între 3-4 antrenamente pe zi. Depinde de zile. Am antrenamente de condiție, tehnică, forță, specifice MMA etc.
Este un sport complex, trebuie lucrate toate ramurile”, a spus campioana.

Alimentația, extrem de importantă pentru sportivii de performanță

”Am făcut multe sacrificii și încă fac. A trebuit să mă mut de câteva ori înainte să mă stabilesc în Anglia. Am fost departe de familie, am fost singură. De multe ori renunț la ieșirile în oraș sau la întrunirile de familie din cauza antrenamentelor. Uneori ies la restaurant cu ai mei, dar nu pot mânca toate bunătățile pentru că am de ținut o dietă extrem de strictă, mai ales înainte de meciuri”, a explicat românca.

Citește și: EXCLUSIV: Mădălina Florea, de la gimnastă a ajuns vicecampioană europeană la alergare pe munte/” În România, când ești sus, toată lumea e cu tine și te susține, dar când cazi, te jignesc și te uită”

Citeste si: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii- catena.ro

Citeste si: Un băiat de 18 ani riscă 20 de ani de închisoare după o vacanță cu familia în Dubai. De ce este acuzat- antena3.ro

Citeste si: Un bărbat din Ploiești a sunat la 112 pentru că doi vecini nu răspundeau la ușă. Polițiștii au făcut o descoperire năucitoare- wowbiz.ro

”Îți trebuie voință de fier. Țin minte când am fost la nunta surorii mele și mi-am pus în geantă un baton de proteine. Atât am mâncat toată noaptea și am băut apă în timp ce alții se înfruptau cu bunătăți.

Chiar trebuie să renunți la multe lucruri și e greu, dar rezultatul final e satisfăcător”, a mai spus Alice.

  Alice Ardelean- campioană mondială la MMA

Alice Ardelean- campioană mondială la MMA

[Sursa foto: Arhiva stirilekanald.ro]

Cât despre mutarea departe de România, sportiva spune că nu regretă, mai ales că familia ei este alături de ea.

”Locuiesc în Anglia de 7 ani și a fost cea mai bună decizie pe care am luat-o în viața mea. Am și familia aici. Antrenamentele sunt excelente. Din prima zi m-am acomodat și mi-a plăcut. Înainte să mă mut nu am făcut antrenamente profesionale, am făcut MMA ca hobby. Am făcut singură după capul meu și am făcut multe greșeli”, a povestit campioana.

Alice, încrezătoare în sportivii români

”De când m-am mutat aici, nu am pierdut niciun meci. Am 6 meciuri câștigate pe linie, 2 titluri de campioană mondială la 2 categorii diferite, antrenamentele sunt de aur, am o întreagă echipă în spate”, a mai spus tânăra.

Chiar dacă ea s-a mutat din România, o parte din ea a rămas încă aici.

Alice Ardelean își donează toți banii câștigați unui adăpost de câini.

Alice Ardelean își donează toți banii câștigați unui adăpost de câini

[Sursa foto: Arhiva stirilekanald.ro]

”Eu cred că în România sunt mulți sportivi talentați și inimi de aur. Antrenorii își dau interes. România este pe drumul bun. Mă antrenez la săli diferite de fiecare dată când vin acasă și încet se apropie de antrenamentele specifice pe care le fac în Anglia. MMA este un sport extrem de scump din păcate. Este greu să faci performanță și să trebuiască să mergi la lucru zilnic”, a povestit Alice Ardelean.

Citeste si: Veste bună pentru gospodine și pensionare! Statul oferă bani pentru repartitoare. Cine va putea beneficia de un voucher de 750 de lei- kfetele.ro

Citeste si: VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"- radioimpuls.ro

Citeste si: Imagini fără precedent cu suprafața Soarelui, la cea mai înaltă rezoluție de până acum: „Arată în detaliu frumusețea câmpului magnetic”- antena3.ro

”Înainte să fac toate astea, am lucrat zilnic ca agent de securitate la concerte și alte evenimente, în timp ce făceam MMA. Făceam un sigur antrenament pe zi, eram extrem de obosită, fără chef. Nu îmi permiteam financiar să îmi finanțez visul. Sunt extrem de recunoscătoare că pot să fac ce iubesc, să stau 24h în sală dacă asta simt și să îmi urmez visul”, a explicat sportiva.

Campioana își donează banii unui adăpost de câini

Din banii câștigați de la meciuri, Alice cumpără mâncare pentru animalele din orașul ei natal.

Citește și: Daniel, un tânăr de 21 de ani, a căzut în sala de sport, a aflat că are cancer și a murit peste trei zile

”Mi-am donat toți banii din bursa de meci, adăpostului de câini din Satu Mare, Asociația FREE LIFE SM. Am cumpărat personal mâncare și produse de curățat țarcurile. Asta fac după fiecare meci”, a adăugat Alice.

”Pentru că am o serie lungă de meciuri câștigate, următorul plan ar fi să am o șansă să semnez cu cea mai mare organizație de MMA din lume, UFC. Gândesc pozitiv și sper la ce e mai bun. Muncesc enorm de mult pentru tot ceea ce sunt eu azi”, a spus tânăra.


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si