EXCLUSIV- Andrei, olimpic la engleză: ”Nu cred că ar trebui să lăsăm copiii să se piardă pe drum”
Andrei Cristian, în vârstă de 14 ani a fost primul care s-a calificat în faza națională și internațională a olimpiadei de limba engleză. Tânărul are planuri mari și își dorește o carieră în domeniul juridic.
Author: Stefania Pavel miercuri 27 septembrie 2023 , 11:06
Andrei Cristian Robu, un elev perseverent, curajos și cu multe planuri de viitor care a reușit să se califice la etapa internațională a olimpiadei de limba engleză, unde a obținut locul I. El are doar 14 ani și învață la Școala Gimnazială numărul 197 din București. Totodată, tânărul este parte componentă a lotului României alături de alți copii strălucitori ai țării.
Andrei a vorbit în exclusivitate pentru stirilekanald.ro
despre emoțiile de dinaintea olimpiadei, dar și despre ce meserie își dorește să urmeze.
”Dincolo de acel sigiliu se află punctul culminant al lunilor, chiar anilor de muncă”
”A fost vorba despre o pregătire continuă- am început să lucrez pentru olimpiadă acum peste un an și jumătate- astfel că nu a fost atât de greu să ating acest echilibru.
Totuși, pentru mine a fost un foarte bun exercițiu de gestionare a timpului. În momentul afișării rezultatelor, când am realizat că eram primul, am fost cuprins de foarte multă energie. Nu puteam sta pe loc; mă plimbam în jurul clădirii în timp ce vorbeam la telefon. Am simțit, totodată, că este o recunoaștere a efortului pe care l-am făcut în tot acest timp, atât eu, la rezultatul individual, cât și toată echipa la proba proiectului pe echipe, la care echipa din care am făcut parte a obținut locul al II-lea.
Emoțiile de dinaintea olimpiadei nu îmi erau noi, din experiența etapelor anterioare, însă în momentul în care am intrat în “rutina” competiției, având un program încărcat cu trei zile de probe, am reușit să le controlez. Personal, la orice concurs, cele mai mari emoții le am atunci când este adus în sală plicul maroniu cu subiectele, pentru că dincolo de acel sigiliu se află punctul culminant al lunilor, chiar anilor de muncă”, a
”Momentan, tind spre domeniul juridic. Deși backgroundul de limbi străine ar putea să mă ajute mai mult în alte domenii, simt că am o înclinație și în acest sens”, a adăugat Andre Robu.
”Educația este în primul rând o investiție pentru viitor”
Despre sistemul educațional, elevul spune că are atât părți bune, cât și lucruri de îmbunătățit.
”Din punctul meu de vedere, are atât părți bune, cât și părți mai puțin bune; sunt foarte mulți elevi români cu rezultate excepționale, însă, din păcate, alții încă se luptă cu analfabetismul funcțional. Pentru mine, cea mai mare problemă este programa.
Având în vedere că nu ai posibilitatea de a-ți alege materiile, o consider stufoasă, incluzând noțiuni deja peste nivelul de cultură generală. De asemenea, o altă problemă importantă pentru mine este accesul la educație. Prin grupul de inițiativă ”Cu ochii pe educație”, pe care l-am cofondat în iunie 2021, am arătat că, în generația 2008-2020, 26,4% dintre elevi au abandonat școala înainte de a finaliza clasa a XII-a. Nu cred că ar trebui să lăsăm copiii să se piardă pe drum, mai ales în contextul în care sunt elevi care abandonează școala chiar înainte să termine clasa a IV-a (aproximativ 7,5% pentru generația mea, de exemplu). Educația este în primul rând o investiție pentru viitor, și cred că trebuie să fie o prioritate”, precizează tânărul.
Olimpiada, care a avut loc între București în perioada 10-17 septembrie a reunit 58 de elevi din șapte țări precum Portugalia, San Marino, Macedonia de Nord, Bulgaria, Republica Moldova, Letonia și România.