Marea actriță Medeea Marinescu, în vârstă de 49 de ani se declară o mămică împlinită. Ea are doi băieți și un soț înțelegător. Aceasta a oferit un interviu de excepție jurnaliștilor stirilekanald.ro, în care și-a pus sufletul pe tavă.

Cele mai frumoase momente din copilăria Medeei Marinescu

Actrița a rememorat cu bucurie momentele în care era copil și îl aștepta cu nerăbdare pe Moș Crăciun.

Ea îi cânta de fiecare dată la pian, deoarece încă de mică a fost atrasă de latura aceasta artistică.

”Cea mai frumoasă amintire e cea a serilor de Crăciun din casa noastră din strada Parfumului, unde ne adunam mai mulți copii din vecinătate și Moșul, care arăta exact ca în cărțile noastre cu povești venea cu un sac imens, anunțat de un clopoțel pe care nu-l vedeam niciodată. Fiecare trebuia să îi prezinte o poezie sau un cântec, apoi să îi povestească câte ceva despre el. Mie îmi bătea inima atât de tare, încât abia mai reușeam să aud vocea domoală a lui Moș Crăciun. Mereu îl așteptam cu nerăbdare și teamă. Era întâlnirea la care mă gândeam tot anu’, și mă mai linișteam abia când mă așezam la pian și îi cântam, și  atunci simțeam cu adevărat magia acelei seri ”, a povestit Medeea Marinescu.

Amintiri Medeea Marinescu

Medeea Marinescu își amintește cu nostalgie de serile de Crăciun.

[Sursa foto: Colaj Facebook & Pixabay]

Citește și: Exclusiv! Anamaria Prodan, vise mărețe pentru anul 2024. Ce își dorește impresara de fotbal pentru familia ei: ”Eu și copiii mei îl iubim pe Dumnezeu și credem în tot ce ne dă frumos”

Citeste si: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12- catena.ro

Citeste si: Un băiat de 18 ani riscă 20 de ani de închisoare după o vacanță cu familia în Dubai. De ce este acuzat- antena3.ro

Citeste si: Un bărbat din Ploiești a sunat la 112 pentru că doi vecini nu răspundeau la ușă. Polițiștii au făcut o descoperire năucitoare- wowbiz.ro

Totodată, actrița a spus că-și amintește cu nostalgie și de mirosul de cozonaci făcuți de bunica ei, de chirăiala copiilor, dar și de bradul imens. Tatăl lor le filma mereu cu aparatul lui pentru a le surprinde fețele radiind de fericire. Cu toate astea, cel mai frumos Crăciun a fost pentru ea a fost cel în care a apărut pe lume și primul copil, Luca, acum în vârstă de 14 ani.

⁠Cred că primul Crăciun alături de primul nostru fiu, Luca a fost cel mai frumos. Avea 6 luni și părea o păpușă într-o permanentă mirare în fața luminițelor din pomul de Crăciun. Copiii nostri, Luca și Filip trăiesc aceeași bucurie și nerăbdare în preajma Crăciunului, înconjurați de copii, de bunici, părinți, casa e mereu plină”, a spus actrița.

Cel mai frumos cadou primit de Crăciun

De asemenea, aceasta a spus și că cel mai frumos cadou primit vreodată a venit din partea soțului său, însă nu îl poate divulga deoarece semnificația lui este foarte importantă. Și anul acesta sărbătorile le va petrece în aceeași formula alături de părinți, socrii și copii.

”Ca în fiecare an, Crăciunul adună întreaga familie a mea și a lui George împreună, copiii noștri și ai surorii mele sunt din nou împreună.

Ajunul Crăciunului ne aduna pe toți în jurul bradului, acolo unde Moșul ne lasă cadouri, ne așezăm împreună la masă, povestim, jucăm jocuri, ascultăm colinde. Ne bucurăm să fim împreună, ne bucurăm de liniște și pace”, a precizat Medeea Marinescu.

Copilărie Medeea Marinescu

Medeea Marinescu povestește cu nostalgie despre momentele din copilărie.

[Sursa foto: Facebook]

Citeste si: Veste bună pentru gospodine și pensionare! Statul oferă bani pentru repartitoare. Cine va putea beneficia de un voucher de 750 de lei- kfetele.ro

Citeste si: VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"- radioimpuls.ro

Citeste si: Imagini fără precedent cu suprafața Soarelui, la cea mai înaltă rezoluție de până acum: „Arată în detaliu frumusețea câmpului magnetic”- antena3.ro

Citește și: Exclusiv! Tradițiile și obiceiurile de Crăciun din toate colțurile țării. Ce semnifică bunătățile puse pe masă de sărbători?

Planuri și vise ale actriței pentru anul 2024

Nu în cele din urmă, vedeta a spus că de pe masa lor nu vor lipsi sarmalele, deoarece este un adevărat concurs între mama ei, soacră și una dintre mătuși. În a doua zi de Crăciun vor avea parte de un grătar tot în familie. Cât pentru anul ce vine, Medeea Marinescu își dorește doar sănătate și experiențe noi alături.

”Îmi doresc să fim sănătoși, sunt din ce în ce mai conștientă că suntem atât de vulnerabili, și cel mai de preț dar la care mă gândesc la fiecare sfârșit de an și începutul altuia, este sănătatea. Visez să fac o călătorie cu băieții mei cu rulota, ar fi o experiență nouă. Visez la spectacole noi, care să ma provoace, visez poate la un nou film, și poate să descopăr cu ai mei destinații noi de vacanță, locuri prin care să nu fi fost niciodată. Cine știe?!”, a mai spus în cele din urmă actrița.


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si