EXCLUSIV - Cinci ani de la violențele din 10 August 2018. Cătălina Hopârteanu (Declic): ”Este ziua în care jandarmii și-au atacat proprii cetățeni/ Adevărul nu se prescrie”
10 August 2018 - Au trecut cinci ani de la violențele din timpul protestului diasporei. Zilele trecute, fosta conducere a Jandarmeriei, a fost trimisă în judecată. Cătălina Hopârteanu, coordonator campania 10 August Declic, a vorbit despre parcursul pe care urmează să îl aibă dosarul și despre cum va rămâne în istoria României această zi.
Author: Razvan Boboc miercuri 09 august 2023 , 15:26
Comunitatea Declic s-a implicat activ în acest dosar și Cătălina Hopârteanu, coordonator al campaniei 10 August Declic, ne-a explicat în ce punct se află dosarul și cât timp mai este până ca totul să se prescrie.
Dosarul 10 August- ”Adevărul nu se prescrie”
”Adevărul nu se prescrie niciodată. 10 August 2018 va rămâne ca moment în care jandarmii și-au atacat proprii cetățeni, pe care ar fi trebuit să îi protejeze, cu muniție de război. Au atacat bătrâni, femei, copii, jurnaliști veniți acolo să relateze. Toate astea s-au făcut pentru că a fost un ordin politic dat pentru ca manifestanții să fie trimiși acasă.
Acești oameni protestau împotriva Guvernului, iar reprezentanții Guvernului cu siguranță au cerut oprirea protestului 10 August.
Altfel, este imposibil de justificat cum încă de la ora 4 până târziu în noapte, zeci, poate chiar sute de jandarmi, au atacat oameni.
Inclusiv cetățeni străini care erau într-un taxi au fost scoși și bătuți de Jandarmeria Română. Aici e vorba clar de un ordin dat împotriva cetățenilor”, a declarat Cărălina Hopârteanu.
”Este ziua în care a fost încălcat un drept constituțional, acela de a protesta pașnic”
Reprezentanta Declic mai subliniază că în acest moment România nu funcționează ca o democrație corectă.
”Este ziua în care a fost încălcat un drept constituțional, acela de a protesta pașnic. Asta trebuie rezolvată pentru că altfel vom avea acum, sau peste alți ani, un nou caz. Se repetă: Revoluție, Mineriadă, 10 August.
Din fericire, la 10 August nu a murit nimeni. Lucrurile ne arată că încă nu funcționăm ca o democrație corectă. Autoritățile nu înțeleg care e rolul lor și că cetățenii sunt cei care trebuie protejați și apărați”, mai spune Cătălina Hopârteanu.
Avocații au vizionat sute de ore de înregistrări cu imaginile din 10 august și au depus la dosar momentele-cheie
Despre decizia de zilele trecute, prin care foștii șefi ai Jandarmeriei au fost trimiși în judecată, Hopârteanu spune că e un moment foarte important pentru justiția din România, chiar dacă au trecut cinci ani de la
faptele din 10 august 2018: ”Trimiterea în judecată înseamnă că avem un dosar, cercetările au fost finalizate. E un lucru care s-a întâmplat și datorită lui Ioan Crăciuneanu, una dintre victimele din dosar. Este cel care a reușit să obțină redeschiderea anchetei la Curtea de Apel București. Este și meritului judecătorului Ghiță de la Curtea de Apel București care a reevaluat și a cerut niște probe în acest dosar pe care procurorii l-au instrumentat la Parchetul General.
Și nu în ultimul rând este meritul avocaților pe care membrii Declic îi plătesc atunci când merg în acel dosar. Au vizionat sute de ore de înregistrări cu imaginile din 10 august și au depus la dosar momentele-cheie. Au identificat jandarmii agresori și momentele în care s-a intervenit în forță în cetățenii care protestau pașnic”.
63 grenade de mână cu efect acustic, 489 de grenade de mână cu efect iritant lacrimogen
Reprezentanta Declic a adus în discuție și expertiza extrem de importantă făcută de Ministerul Apărării Naționale care ”arată că s-au folosit 63 de grenade de mână cu efect acustic extrem de periculoase care au și rănit o parte dintre oameni. Aceste grenade la expertiză au trecut prin niște pereți de carton și prin niște blocuri gelatinoase. În afară de asta, au fost aproape 500 de grenade de mână cu efect iritant lacrimogen foarte periculoase care, în momentul în care erau aruncate înspre oameni, aveau în exteriorul lor o temperatură de aproape 400 de grade Celsius, ardeau.
Lucrurile astea le-am auzit de la protestatari în urmă cu cinci ani, dar acum iată sunt confirmate de expertize. Sperăm că, deși a trecut atât de mult timp și mai sunt doar trei ani până la prescrierea faptelor, judecătorii vor înțelege cât de important este să avem o decizie rapidă în acest caz și vor judeca cu prioritate Dosarul 10 August la Tribunalul Militar București”.
Ce se întâmplă în continuare cu Dosarul 10 August 2023?
Cel mai probabil acuzații vor încerca să retrimită dosarul înapoi la Parchet. Sunt aproximativ 300 de părți civile în dosar, victime care s-au constituit părți civile. Aceste persoane trebuie citate.
”Trei ani înseamnă foarte puțin pentru cum funcționează justiția în România. În primul rând, acum urmează camera preliminară. Asta înseamnă că magistrații vor stabili dacă probele au fost sau nu adunate corect. Acuzații din dosar vor încerca să contracareze probele și să aducă tot felul de argumente procedurale prin care să retrimită dosarul înapoi la Parchet. Noi vom fi prezenți acolo, prin avocații Declic, tocmai pentru a reuși să contracarăm argumentele venite din partea acuzaților, șefilor Jandarmeriei, din Dosarul 10 August.
Sunt 300 și ceva de părți civile în dosar, victime care s-au constituit părți civile. Aceste persoane trebuie citate. Tocmai de aceea le transmitem că, dacă nu au făcut până acum acest lucru, să trimită de urgență la Tribunalul Militar o adresă în care să spună că vor să fie citați prin email, să lase o adresă de mail și o adresă de contact, un număr de telefon. Asta va ușura foarte mult începerea judecății pe fond a acestui dosar. Altfel, dacă judecătorii nu vor avea adresele lor, se poate întâmpla să treacă chiar un an de zile, timp în care să fie căutați și citați să se prezinte sau să își trimită reprezentanții în instanță.
Din momentul în care va începe judecata pe fond, cred că lucrurile se vor mișca un pic mai repede. Avocații Declic vor cere Tribunalului Militar judecarea în regim de urgență, cu termene cât mai scurte. Sperăm că magistrații de la Tribunalul Militar sunt și ei dornici să dea un verdict în acest caz”, mai declară Cătălina Hopârteanu.
”Nu contează dacă va fi vorba de o achitare sau o condamnare. Important e să avem o decizie”
Coordonatorea campaniei mai spune că e momentul să arătăm că justiția din România funcționează: ”Nu contează dacă va fi vorba de o achitare sau o condamnare. Important e să avem o decizie. Și cred că e important nu doar pentru cei care au fost în piață pe 10 august 2018, ci pentru toți cetățenii din România. Pentru că avem deja dosarele Revoluției și Mineriadei unde nimeni nu a răspuns până acum pentru faptele petrecute atunci. Au trecut zeci de ani și nu am vrea ca Dosarul 10 August să fie la fel. E momentul să arătăm că justiția din România funcționează, măcar în momentul 10 August, deși au trecut cinci ani. E important să avem o decizie care să arate că democrația din România funcționează și justiția face ceea ce ar trebui să facă, să apere dreptatea”.
Joi va avea loc un protest, la cinci ani de la 10 August 2018
”Mâine vom fi în Piața Victoriei, alături de mai multe organizații și toți cetățenii care sunt în București și pot să vină mâine. Sunt așteptați în Piața Victoriei, de la ora 19. Mergem să punctăm că au trecut cinci ani de la 10 August 2018 și că nu uităm, nu iertăm. Cerem tot mâine judecare cu prioritate a Dosarului 10 August și vom striga în același glas că adevărul nu se prescrie. Nu se va prescrie niciodată. Membrii Declic vor ține în mâini fotografii care arată momentele violente de atunci, din 10 August, când jandarmii au atacat cetățenii, dar și mesaje cu pancarte despre Dosarul 10 August pentru că vrem ca toată lumea să își amintească despre acel moment. Va fi prezent în piață și elefantul roz Declic, pentru că elefanții nu uită niciodată”, a mai spus Cătălina Hopârteanu, coordonator campania 10 August Declic.