Gheorghe Ursu a fost un inginer, poet, scriitor și disident român. A murit în urma bătăilor și torturii din timpul detenției, la mijlocul anilor 80. După 38 de ani, torţionarii disidentului Gheorghe Ursu au fost achitaţi, în urma deciziei Înaltei Curți de Casaţie şi Justiţie.
Torţionarii disidentului Gheorghe Ursu, Marin Pârvulescu şi Vasile Hodiş, au fost achitaţi joi, de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Decizia controversată este una definitivă.
Drama disidentului Gheorghe Ursu
Am dorit să mergem pe firul întregului caz pentru a afla povestea din spatele sentinței. Ștefan Bosomitu, cercetător în cadrul Institutului pentru Investigarea Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc, a vorbit, în exclusivitate pentru stirilekanald.ro
, despre dramele din timpul comunismului care au marcat viața lui Gheorghe Ursu,
Gheorghe Ursu a fost un inginer, absolvent al Politehnicii din București, specializat pe proiectarea clădirilor. A lucrat la un institut de profil din București toată perioada vieții lui, până în 1985.
”Era un personaj apropiat de lumea intelectuală a Bucureștiului din acei ani, avea foarte multe cunoștințe și prieteni printre scriitori. Era și el pasionat de scris. Din adolescență, de când era foarte tânăr, avea un jurnal în care a consemnat cu foarte multă acribie nu doar chestiuni de natură personală, era un jurnal foarte extins, în sensul în care acolo, în acele pagini, consemna impresii legate de filmele pe care le viziona, era pasionat de cinematografie și mergea la cinematecă, cronici de carte. Era și un împătimit al sportului. Avea un jurnal extrem de extins, câteva zeci de caiete care au fost confiscate atunci când s-au făcut percheziții domiciliare.
El a și debutat ca scriitor, ca poet, a publicat în anii 70 un volum prefațat de Nina Cassian”, spune cercetătorul.”Era un personaj apropiat de lumea intelectuală a Bucureștiului”
4 MARTIE 1977
Drama lui Gheorghe Ursu debutează în 1977, în contextul cutremurului de la 4 martie. ”Pe de o parte a fost preocupat de ceea ce proiectase el. Cele mai multe dintre locuințele pe care le proiectase erau la Galați. Primul lui gând în noaptea aceea a zburat către Galați, s-a gândit ce se întâmplase acolo. A aflat că niciuna dintre clădirile de la Galați nu căzuse și nu avusese de suferit nicio persoană.
Întregul jurnal îi este confiscat
Povestea decurge din această problemă a cutremurului când Gheorghe Ursu a fost desemnat ca șef de echipă care avea drept scop evaluarea clădirilor care fuseseră afectate de cutremur și intervențiile care erau necesare pentru reabilitarea respectivelor clădiri. Gheorghe Ursu a fost desemnat șef de echipă pentru blocul Patria și, în acest context, se implică activ în tot ceea ce era de făcut pentru reabilitarea respectivei clădiri”, povestește Ștefan Bosomitu.
4 IULIE 1977
Povestea ia o turnură neașteptată în iulie 1977. Pe 4 iulie, Nicolae Ceaușescu convoacă o ședință cu toți responsabilii din domeniile arhitecturii, reprezentanți ai primăriei. În cadrul ședinței, Ceaușescu le comunică să întrerupă orice fel de lucrări de consolidare. ”Spunea el că mai mult strică decât repară.
Problema majoră în mintea lui Ceaușescu era că el dorea ca Bucureștiul să devină curat până la 23 august, o zi foarte importantă pentru el. Nu se mai reabilitează nicio clădire, a invocat și faptul că se cheltuie prea mulți bani, că de fapt echipele mai mult strică, decât repară.Citește și: VIDEO- ”E pericoloso sporgersi”, filmul lui Nae Caranfil, se relansează după 30 de ani
E un moment de declic pentru Gheorghe Ursu pentru că, inclusiv din spusele fiului său, a venit foarte tulburat în acea seară acasă. Era tulburat de această decizie a lui Nicolae Ceaușescu care lăsa pradă populația Bucureștiului unui risc asumat din punct de vedere seismic”, spune istoricul.
Citeste si: Bebe la 1 luna – dezvoltarea bebelusului si sfaturi pentru parinti- catena.ro
Citeste si: Salman Khan și Iulia Vântur, primele imagini de la nuntă! Filmarea cu ei a scăpat pe internet- wowbiz.ro
Gheorghe Ursu a fost un inginer, absolvent al Politehnicii din București
1978
Pe moment nu a făcut nimic. În 1978, i se aprobă o călătorie de 40 de zile în Occident, în mai multe state. Atunci are ocazia să redacteze un material despre vulnerabilitatea seismică a clădirilor din București afectate de cutremur. El explică toate problemele majore care au decurs din povestea cutremurului și a ordinului acela care a stopat consolidările.
4 MARTIE 1979
”Scrisoarea avea să fie citită chiar în data de 4 martie 1979, la doi ani de zile de la cutremur, într-o emisiune la Radio Europa Liberă. A fost comentat pe larg. El nu a semnat respectiva scrisoare, a scris că e un arhitect din București. Securitatea a intrat pe fir și a încercat să afle identitatea celui care scrisese respectiva scrisoare. Nu au reușit să o facă. Au aflat abia în 1985 după ce l-au arestat pe Gheorghe Ursu”, povestește cercetătorul Ștefan Bosomitu.
Mai trimite o a doua scrisoare la Europa Liberă. Iarăși Securitatea încearcă să afle cine sunt autorii, dar nu reușesc.
IANUARIE 1985
”Drama majoră a vieții lui este legată de înscrisurile din jurnal. El scria inclusiv la birou și colegii îl tot vedeau scriind în caiete. Există un denunț pe care îl fac două colege împotriva lui după ce îi sustrag un caiet de jurnal din birou care ajunge la un ofițer de securitate care era responsabil pe institutul respectiv de proiectări. În acest context, se demarează o anchetă. În ianuarie 1985, începe o anchetă a Securității împotriva lui Gheorghe Ursu. Au loc mai multe percheziții domiciliare, în urma cărora lui Gheorghe Ursu îi este confiscat întregul jurnal, toate caietele pe care le avea. Erau inclusiv manuscrise, scrisori. Tot în cadrul acelor percheziții, avea să îi fie descoperite câteva monezi de valută, sume infime ce îi rămăseseră din diferitele călătorii. Suma era infimă, echivalentul a 18 dolari”, mai spune cercetătorul.
Drama lui Gheorghe Ursu a început în 1977
”Gheorghe Ursu este anchetat în stare de libertate începând din ianuarie 1985. Își asumă înscrisurile și ce se găsea în jurnal, o radiografie extrem de fidelă a societății românești, cu o critică extrem de coerentă, împotriva regimului, împotriva lui Ceaușescu. În cadrul acestei anchete, cei de la Securitate leagă povestea cu înscrisurile din jurnal și cele două scrisori trimise la Europa Liberă. Gheorghe Ursu recunoaște că este autorul acelor două materiale, spunând că el consideră că și-a făcut datoria întrucât populația Bucureștiului trebuie să știe despre vulnerabilitatea la care este expusă din punct de vedere al riscului seismic.
Ofițerii erau interesați de legăturile pe care le avea în lumea intelectuală, să găsească un fel de grup complotist al intelectualității, al scriitorilor din România. Gheorghe Ursu a trasat o linie și a spus că nu dă declarații despre prietenii lui. Și aici a rămas ferm pe poziție”, mai spune istoricul.
Citește și: Ce delicatese voia Nicolae Ceaușescu să mănânce de Paște? Nu lipseau niciodată de pe masă
O altă obsesie pe care a avut-o ofițerul de Securitate era legată de sumele pe care le-ar fi primit Ursu pentru scrisorile pe care le-a transmis. Răspunsul lui invariabil era că nu a primit nimic. ”Am scris pentru că așa mi-a dictat mie conștiința”.
AUGUST 1985
Citeste si: Nikita, marea absentă de la Neversea. Motivul pentru care n-a mai ajuns să cânte cu Maluma- radioimpuls.ro
Ancheta Securității se încheie, clasează dosarul, în august 1985: ”Fac o ședință la institutul respectiv, o ședință cu toți oamenii muncii în care e pus la zid Gheorghe Ursu. E pus să își ia un angajament că nu o să mai facă de acum încolo. Părea că este închis cazul. Gheorghe Ursu pleacă fericit la mare. Cazul nu s-a închis, ci a continuat sub o altă formă. Era un fel de modus operandi pe care îl aveau organele de securitate. Continuarea sub mascarea unei anchete cu caracter politic, sub ideea unei cauze de drept comun.
SEPTEMBRIE 1985
Gheorghe Ursu este arestat de la biroul său și este pus sub învinuire de către Miliție. Este dus în arestul Inspectoratului General al Miliției din Calea Rahovei pentru deținere de mijloace de plată străine.
”De la sfârșitul lui septembrie 1985 este închis acolo, în arestul Miliției. Există dovezi și martori care au stat cu el în celulă. Atât timp cât era arestat de Miliție, el a fost în continuare anchetat ilegal de către cei doi ofițeri de securitate. Venind violent bătut, Gheorghe Ursu le spunea că el era în continuare anchetat de securiști.
A avut parte de bătăi crunte, violente și torturi. Se spune că îl aduseseră cu dureri atroce, bătut. A solicitat să fie transferat la spital și i s-a aprobat transferul după 24 de ore”.
17 NOIEMBRIE 1985
”Când ajunge la spital, nu prea mai era nimic de făcut. S-a intervenit chirurgical, dar era deja o septicemie. I se fisurase intestinul subțire”, spune istoricul Ștefan Bosomitu.
După 38 de ani de la deces, Instanța supremă, condusă de judecătoarea Corina Corbu, a dat publicității motivarea deciziei prin care un complet de trei judecători i-a achitat pe foștii ofiţeri de securitate Marin Pârvulescu şi Vasile Hodiş.
Aceștia fuseseră acuzați că l-au torturat pe disidentul Gheorghe Ursu, mort în 17 noiembrie 1985.
În motivația instanței se arată că victima ”nu a fost un opozant al regimului comunist și nu s-a aflat în relații de adversitate cu organele de securitate ale statului, atât timp cât opiniile sale și dezacordul față de politica și conducerea de stat nu au fost făcute publice, nu a ajuns la cunoștința publicului larg pe vreo altă cale și nu au produs vreo consecință în realitatea exterioară (nu au fost de natură a propaga idei și concepții ostile ori de a instiga la acțiuni împotriva orânduirii socialiste)”.
În documentul de 28 de pagini, se mai arată că victima nu și-a manifestat public dezacordul față de politica și conducerea de stat și partid.
”Astfel, victima nu și-a manifestat public dezacordul față de politica și conducerea de stat și partid, astfel încât să devină o persoană periculoasă pentru securitatea statului, din cauza posibilității de influențare a opiniei publice și de instigare a populației împotriva conducerii de stat și partid”.
”Este o sentinţă scandaloasă. Este o sentinţă abjectă. Probatoriul a fost foarte solid, covârşitor, dosarul are zeci de volume de mărturii care arată vinovăţia celor doi torţionari şi vinovăţia întregului aparat represiv care a acţionat în anii ’70- ’80 şi care a făcut multe victime. (…) Acest complet de judecată a ajuns să spună că Securitatea nu a fost violentă, că au fost doar nişte cauze întâmplătoare, izolate, că nu se poate spune nici măcar că a existat o relaţie de adversitate între disidenţi şi aparatul represiv. Judecătorii au considerat că aceste cazuri de violenţă n-au fost exact în 1985( anul în care Gheorghe Ursu a murit în arestul Securităţii- n.r.). Au fost în ’83, în ’87… Această motivare, că aceste cazuri de violenţă n-ar fost în aceeaşi perioadă cu Gheorghe Ursu, este pur şi simplu kafkiană. De fapt, în 1985, Radu Filipescu era deţinut la Aiud şi bătut. Radu Filipescu şi toţi colegii lui erau bătuţi la zarcă, ţinuţi ca Hristos, suspendaţi, cu inele, ca şi Gheorghe Ursu, care a trecut şi el trei zile pe la izolare severă, unde a fost bătut sălbatic”, a spus Andrei Ursu
