Ileana Năchescu a terminat Facultatea de Filologie, masteratul în Literatură Română și Intertextualitate la Universitatea de Vest din Timișoara, doctoratul în studii de gen la Universitatea SUNY Buffalo, iar studiile postdoctorale le-a terminat în același domeniu la Universitatea Rice. În prezent, Ileana Năchescu predă în Departamentul de Studii de Gen al Universității Rutgers din SUA, acolo unde a plecat la sfârșitul anilor 90 pentru un trai mai bun, dar și pentru a evolua.

”C ea mai mare problemă a mea era lipsa cărților pe care vroiam să le citesc”

Profesoara a vorbit în exclusivitate pentru stirilekanald.ro despre decizia de a se muta în Statele Unite, despre sistemul educațional de acolo, dar și despre salariile cu care sunt onorate cadrele didactice.

”Am decis să plec către sfârșitul anilor 90. Mă luptam cu sărăcia tipică tranziției, însă cea mai mare problemă a mea era lipsa cărților pe care vroiam să le citesc. În anii aceia, se traducea și se dezbăteau în mare majoritate cărți conservatoare. Pe mine mă interesa feminismul, queer studies, ecologia, toate subiecte tabu în România nouăzecistă. În primii zece ani după revoluție cred că se traduseseră vreo patru sau cinci cărți despre feminism. Prima bibliotecă universitară americană, la University at Buffalo, mi s-a părut un paradis. Foloseam intensiv serviciul de interlibrary loan, care îmi aducea orice carte pe care mi-aș fi dorit să o citesc dacă nu o avea biblioteca.

Îi înnebuneam pe colegi cu bibliografiile mele, unele cam la întâmplare, trebuie să recunosc”,  a spus profesoara.

Ileana Năchescu - profesor SUA

Ileana Năchescu - profesor SUA

[Sursa foto: Arhiva stirilekanald.ro]

Cât despre sistemul educațional din SUA, Ileana Năchescu avea să descopere că este total diferit față de cel din România, însă taxele foarte mari sunt cele care îi țin pe tineri departe de acest vis.

Cât de diferit este sistemul educațional din SUA?

”Este diferit în multe privințe, însă partea care mă revoltă cel mai mult sunt taxele școlare exagerate, chiar și la universitățile de stat. Cu alte cuvinte, statele au decis să reducă sprijinul pentru universități, iar acum studenții intră la datorii serioase doar pentru că-și doresc o educație. La universitatea Rutgers de exemplu, universitate de stat, se cheltuiește imens nu doar pe resurse pentru cercetare și predare, ci și pentru sport, unde s-au pierdut peste un sfert de miliard de dolari, și încă se investește în continuare. La universitățile americane, adesea cei mai bine plătiți angajați sunt antrenorii echipei de fotbal, care câștigă milioane de dolari, acoperiți din taxele studenților. Politicile neoliberale -privatizarea universităților- au avut rezultate dezastruoase. Vorbim de o țară bogată, care ar putea asigura cetățenilor ei o educație gratuită sau asigurări medicale tuturor. În schimb, avem miliardari”,  a precizat românca stabilită în SUA.

Citeste si: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12- catena.ro

Citeste si: Un băiat de 18 ani riscă 20 de ani de închisoare după o vacanță cu familia în Dubai. De ce este acuzat- antena3.ro

Citeste si: Un bărbat din Ploiești a sunat la 112 pentru că doi vecini nu răspundeau la ușă. Polițiștii au făcut o descoperire năucitoare- wowbiz.ro

La universitatea Rutgers de exemplu, universitate de stat, se cheltuiește imens nu doar pe resurse pentru cercetare și predare, ci și pentru sport, unde s-au pierdut peste un sfert de miliard de dolari.

La universitatea Rutgers de exemplu, universitate de stat, se cheltuiește imens nu doar pe resurse pentru cercetare și predare, ci și pentru sport, unde s-au pierdut peste un sfert de miliard de dolari.

[Sursa foto: PixaBay]

”Cât despre respect, pentru mine e o stradă cu două sensuri. Mi se pare important să mă asigur că toți studenții și studentele se simt bineveniți la curs, că pot să relaționeze ceea ce învață la experiența lor.

Mi se pare important să predau dezbateri recente, care să-i intereseze. Dacă îmi fac treaba bine, respectul lor este automat”,  a mai spus Ileana Năchescu.

”Salariul variază enorm de mult, în State”

Întrebată cât de mult mai are România de lucrat la sistemul educational, profesoara nu a ezitat să spună că i-ar lipsi bazele de date din SUA, dar cu toate astea probabil s-ar întoarce aici să predea, dar nu definitiv.

Peste 2.9 milioane de elevi și copii de grădiniță încep luni școala.

Peste 2.9 milioane de elevi și copii de grădiniță încep luni școala.

[Sursa foto: PixaBay]

”Eu pot vorbi doar din exterior, nu mai știu ce înseamnă să predai la universitate în România. Sunt mulți oameni care fac cercetare serioasă și îi respect. Dacă aș lucra în România, mi-ar lipsi cel mai mult accesul la sutele de baze de date de articole academice fără de care nu-mi mai imaginez cercetarea. Nu știu, probabil m-aș întoarce, dar nu definitiv. Însă adevărul este că mi-ar place să predau studenților români din nou. Aș fi curioasă să știu ce-i interesează, cum sunt lumile lor. Și ar fi interesant să am și colegi români”,  a explicat profesoara.

Citeste si: Veste bună pentru gospodine și pensionare! Statul oferă bani pentru repartitoare. Cine va putea beneficia de un voucher de 750 de lei- kfetele.ro

Citeste si: VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"- radioimpuls.ro

Citeste si: Imagini fără precedent cu suprafața Soarelui, la cea mai înaltă rezoluție de până acum: „Arată în detaliu frumusețea câmpului magnetic”- antena3.ro

”Salariul variază enorm de mult, în State. De la profesorii plătiți la plata cu ora, care nu au asigurare medicală și ale căror salarii anuale, cumulate, sunt adesea sub pragul sărăciei, până la profesorii plini la universități de cercetare, cum e Rutgers, care câștigă salarii anuale de șase cifre, cum se spune”,  a conchis Ileana Năchescu.

Peste 2.9 milioane de elevi și copii de grădiniță încep luni școala. Este al doilea an consecutiv când anul școlar este organizat pe module de învățare. Primul modul începe luni, 11 septembrie, și ține până vineri, 27 octombrie, potrivit calendarului oficial.


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si