EXCLUSIV: Tot ce trebuie să știi despre Prima Casă 2024 dacă vrei să cumperi o locuință/ Andreea Baila:”Un avantaj este avansul de de doar 5% în cazul în care valoarea tranzacției nu depășeste valoarea de 70.000 euro”
Prima Casă 2024. Programul “Noua Casă” este un program guvernamental care are ca obiectiv facilitarea accesului persoanelor fizice la achiziția unei locuințe prin contractarea de credite garantate de stat.
Author: Stefania Pavel vineri 22 septembrie 2023 , 11:22
Potrivit Organizației pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului, până în prezent, prin intermediul programului „Prima Casă”, au fost oferite credite ipotecare în sumă totală de 4,4 miliarde lei, fiind procurate în total 8.113 locuințe.
Ce tipuri de locuințe pot fi achiziționate?
Beneficiarii de anul acesta au avut parte și de o micșorare a dobânzii, asta datorită reducerii ritmului de creștere a inflației, a ratei de bază de către Banca Națională a Moldovei și a ratelor la depozitele noi atrase de bănci.
Valoarea maximă a dobânzii anuale a scăzut cu 5,8 puncte procentuale, până la 10,87%.
a) locuințe noi, destinate achiziționării, inclusiv cele construite prin programele derulate de Agenția Națională pentru Locuințe, pentru care documentele de recepție la terminarea lucrărilor de construcții noi s-au semnat cu cel mult 5 ani înainte de data solicitării creditului garantat; b) locuinţe consolidate, destinate achiziționării, pentru care documentele de recepție la terminarea lucrărilor de intervenție în vederea consolidării și/sau reducerii riscului seismic s-au semnat cu cel
mult 5 ani înainte de data solicitării creditului garantat; c) alte categorii de locuințe, recepționate la terminarea lucrărilor de construcții noi sau de intervenție în vederea consolidării și/sau reducerii riscului seismic, după caz, cu mai mult de 5 ani înainte de data solicitării creditului garantat. Garanțiile acordate în cadrul Programului sunt garanții în numele și în cont stat, iar procentul de garantare se aplică în funcție de categoria de locuință.
Mai jos vor fi prezentate toate detaliile programului Prima Casă pentru anul 2024.
Cine poate aplica la acest program și care sunt condițiile de acordare a unei locuințe?
”În primul rând există două variante de produs. Noua Casă, unde tranzacția maximă este de 70,000 euro, garantate în proporție de 50% de Fondul Național pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii (FNGCIMM), pentru achiziția de locuințe vechi, noi sau consolidate.
Și în al doilea rând, varianta Noua Casă cu o tranzacție între 70,001 euro și 140,000 EUR pentru imobile noi, garantate în proporție de 60% de FNGCIMM, la fel, pentru achiziția de locuințe noi sau consolidate”, a explicat în exclusivitate pentru stirilekanald.ro
”Criteriile referitoare la avans și la suma maximă a creditului au rămas neschimbate.
Valoarea avansului este stabilită în funcție de valoarea tranzacției: minim 5% pentru imobilele prevazute la punctele 1, 2 și 3 în cazul în care valoarea tranzacției, respectiv creditul acordat plus avansul nu depășește valoarea de 70.000 EUR echivalent în RON. Și minim 15%, pentru imobilele prevăzute la punctele 1 si 2 în cazul în care valoarea tranzacției (creditul acordat+ avansul) este cuprinsă între 70.001 euro şi maximum 140.000 euro, echivalent RON.
Totodată, pentru tranzacții în valoare de maxim 70.000 euro, echivalent în RON, prin care se achiziționează locuințe menționate mai sus, suma maximă a creditului este de 66.500 EUR echivalent în RON. Iar pentru tranzacții între 70.001 euro și 140.000 euro, echivalent în RON, creditul va avea o valoare cuprinsă între 59.501 euro, și 119.000 euro echivalent în RON”, a explicat agentul imobiliar.
Sumele pentru 2024 nu au fost încă anunțate.
Dosarele Noua Casă sunt luate în analiză cronologic, în funcție de data transmiterii acestora către Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici si Mijlocii (FNGCIMM).
Care sunt avantajele creditelor Noua Casa?
”În primul rând avansul de doar 5% în cazul în care valoarea tranzacției, creditul acordat plus avansul nu depășește valoarea de 70.000 euro, 0 Lei comision de analiză și dobândă variabilă formata din IRCC plus 2,00% marja fixă”, a mai spus Andreea Baila.
Pentru a aplica în Programul Prima Casă, doritorii trebuie să declare pe propria răspundere fie că nu dețin în proprietate exclusivă sau împreună cu soțul ori soția nicio locuință, indiferent de modul și de momentul în care a fost dobândită, fie că dețin în proprietate exclusivă sau împreună cu soțul ori soția cel mult o locuință, dobândita prin orice alt mod decât prin Program, în suprafață utilă mai mică de 50 mp. O altă condiție prevede ca solicitantul să achiziționeze în cadrul Programului o singură locuință, aflată pe teritoriul României, înscrisă în cartea funciară în condițiile legi. O altă condiție este aceea de a avea calitatea de împrumutat in raport cu finanțatorul.
Documentele necesare pentru aplicare în Programul Prima Casă
• Solicitare de garantare/ Solicitare de emitere a promisiunii unilaterale de creditare și Promisiunea de garantare dacă este cazul; • Documentul de identitate al beneficiarului/beneficiarilor, precum și al soțului/soției, dacă este/sunt căsătorit/căsătoriți, din copie certificată; • Declarația pe propria răspundere a beneficiarului; • Antecontractul de vânzare-cumpărare autentificat sau sub semnătură privată cu data certă;
• Extras de carte funciară privind locuința ce urmează să fie achiziționată din finanțare, eliberat cu cel mult 15 zile dinainte de data solicitării de garantare; • Certificatul de eficiență energetică pentru una dintre clasele A, B sau C de eficiență energetică; • În cazul acordării unei promisiuni de garantare se atașează și promisiunea unilaterală de creditare emisă de către Bancă; • În cazul achiziționării unui imobil care a mai făcut obiectul unei finanțări garantate din cadrul Programului, pentru care interdicția de înstrăinare a expirat, acordul emis de MFP pentru înstrăinarea locuinței achiziționate din cadrul Programului și pentru ridicarea temporară a interdicției de grevare cu sarcini a locuinței achiziționate de către vânzător.