Vali Neagu este desemnată Profesorul Anului din mediul rural. Acest parcurs nu a fost ușor, însă este convinsă că datorită ei copiii din mediul rural mai au o șansă la educație, la un viitor mai bun. Cadrul didactic are o experiență de aproape 19 ani în domeniul educațional, despre care spune că are multe probleme însă.

Vrem să scădem absenteismul și abandonul școlar”

Vali Neagu a povestit în exclusivitate pentru stirilekanald.ro despre premiul obținut, despre metodele inedite de predare pe care le folosește cu elevii săi, dar și despre problemele sistemului educațional din România.

Citește și: EXCLUSIV- ”Dăm Click pe România 2023”, programul care dotează școlile cu calculatoare: ”Uneori, elevii învață pe tablă să scrie cod la orele de informatică. Multe școli nu au nici conexiuni la internet”

”Sunt profesor de limba și literatura română la Școala Gimnazială Nr.1, Curcani, județul Călărași, o școală din mediul rural, prima care a avut curajul în anul 2021 să intre în proiectul-pilot al Ministerului Educației, de schimbare de paradigmă curriculară. Pe scurt, vrem să facem o școală pentru copii, aceștia să participe cu drag și interes la activități, să scădem absenteismul și abandonul școlar. Din anul 2008 și până în prezent sunt profesor titular al școlii, având o experiență de lucru cu elevii de aproape 19 ani.

De asemenea, în acest an școlar fac parte din echipa Școlii Evrika din București, unde merg part-time”, spune profesoara.

Am făcut activități de literație, numerație, robotică, pregătire pentru Evaluarea Națională, cluburi de limba franceză și limba engleză”

”În anul școlar 2021-2022 am înființat un atelier de literație Eroi de poveste, la care participă 25 de elevi de ciclul primar și 25 de elevi de la gimnaziu și care are drept scop prevenirea analfabetismului funcțional și dezvoltarea literației.

Datorită activităților derulate, sunt câștigătoarea premiului oferit de Teach For Romania, în cadrul Galei pentru Profesorul anului din mediul rural la secțiunea Dezvoltarea literației. Premiul acesta m-a motivat foarte mult, am făcut între timp un curs postuniversitar, Leadership educațional pentru transformare sustenabilă, iar datorită acestor două întâmplări minunate (premiul și cursul) am înființat o școală de vară, ELFI, unde alături de câțiva colegi, am făcut voluntariat pentru copiii din comunitate, venind zilnic la școală pentru 90 de copii care au vrut să își petreacă vacanța alături de noi, învățând jucându-se. Am făcut activități de literație, numerație, robotică, pregătire pentru Evaluarea Națională, cluburi de limba franceză și limba engleză, hand-crafts, iar în pauze se relaxau dansând zumba”, explică Vali Neagu.

Citește și: Ziua Educației 2023. Anunț important înainte de vacanța de toamnă a elevilor!

Citeste si: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii- catena.ro

Citeste si: Un băiat de 18 ani riscă 20 de ani de închisoare după o vacanță cu familia în Dubai. De ce este acuzat- antena3.ro

Citeste si: Un bărbat din Ploiești a sunat la 112 pentru că doi vecini nu răspundeau la ușă. Polițiștii au făcut o descoperire năucitoare- wowbiz.ro

Profesoara a observat cum elevii nu mai citeau, așadar a decis să aloce ore pentru lectură. De asemenea, în zilele călduroase și-a ținut orele cu elevii afară, în curtea școlii.

De ce ar avea nevoie sistemul educațional din România?

”De-a lungul celor aproape 19 ani am constatat că elevii nu mai citesc, că interesul pentru educație scade din ce în ce mai mult și mi-am dat seama că dacă nu ne schimbăm modalitatea de predare situația nu se va îmbunătăți, din contră, se va înrăutăți. De aceea, am încercat să fiu eu exemplu pentru copii, să aloc o oră din cele patru pe săptămână, pentru lectură. Am ales împreună cu elevii câteva titluri și am intrat în lumea poveștilor, în pielea personajelor. A fost o reușită, copiii au citit mai mult decât ar fi făcut-o vreodată dacă ar fi fost obligați. Orele de limba română conțin secvențe de joc, atât fizic cât și pe diferite platforme, unele teme le fac cu ajutorul unor aplicații care le plac și pe care se descurcă foarte bine. În felul acesta au înțeles că aplicațiile le sunt utile și la școală, nu doar să facă tik-tok. În perioadele frumoase, când anotimpul ne permite, desfășurăm orele în curtea școlii, unde le place foarte mult să citim, se relaxează, chicotesc, iar voioșia din ochii lor merită tot efortul”, spune profesoara.

Cât despre profesori, Vali Neagu consideră că ei sunt cheia unei generații de succes.

Cât despre profesori, Vali Neagu consideră că ei sunt cheia unei generații de succes.

[Sursa foto: Vali Neagu - Facebook]

”Sunt multe probleme și multe nu țin strict de Ministerul Educației, țin de întreaga societate. Sunt probleme pe care nu le putem rezolva singuri, doar noi cei care facem educație. E nevoie de lucru în echipă, de o masă rotundă unde toate ministerele ar trebui să colaboreze. Pe de altă parte, ține strict de noi, cadrele didactice, să înțelegem că nu mai putem preda ca acum o sută de ani, că elevii au informația la un click distanță și că noi trebuie doar să dirijăm învățarea, iar în mediile vulnerabile, cum e și școala din Curcani, principala noastră preocupare ar trebui să fie prezența copiilor la școală cât mai mult timp. Pentru mulți dintre copii școala este singurul loc care le oferă educație și siguranță. Cu cât petrec mai mult timp dincolo de gardul școlii, pe stradă, cu telefoanele în mână, fără părinți lângă ei, cu atât pericolul de a abandona școala este mai mare”,  a adăugat Vali Neagu.

”Este nevoie de investiție în programe remediale, făcute cu seriozitate, în mediile defavorizate”

Cât despre profesori, Vali Neagu consideră că ei sunt cheia unei generații de succes.

Citește și: EXCLUSIV: Elevul care a înjunghiat-o pe profesoara de japoneză vrea din nou la școală/ Iulian Radu: ”Este vorba despre un pericol real, nu este o poveste”

Citeste si: Veste bună pentru gospodine și pensionare! Statul oferă bani pentru repartitoare. Cine va putea beneficia de un voucher de 750 de lei- kfetele.ro

Citeste si: VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"- radioimpuls.ro

Citeste si: Imagini fără precedent cu suprafața Soarelui, la cea mai înaltă rezoluție de până acum: „Arată în detaliu frumusețea câmpului magnetic”- antena3.ro

”Cred că pregătirea profesorilor pentru noile generații ar fi o soluție. Sunt multe situații în care suntem depășiți, copleșiți de probleme și nu știm cum să acționăm sau să reacționăm. De asemenea, este nevoie de investiție în programe remediale, făcute cu seriozitate, în mediile defavorizate. Și mai este nevoie de profesori de sprijin, mai ales la învățământul primar sau în clasele unde există copii cu cerințe educaționale speciale”, mai precizează cadrul didactic.

Pe 26 septembrie, școala din Curcani a inaugurat un laborator de științe.

Pe 26 septembrie, școala din Curcani a inaugurat un laborator de științe.

[Sursa foto: Vali Neagu - Facebook]

Pe 26 septembrie, școala din Curcani a inaugurat un laborator de științe. El a fost pus pe picioare cu ajutorul Asociației Zi de Bine, condusă de Melania Medeleanu! Ei au investit o suma considerabilă, aproximativ 40000 de euro în renovarea spațiului.


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si