Două dintre victimele incendiului de la Crevedia revin în țară. Acestea fuseseră transferate într-un centru medical din Italia la scurt timp de la explozie. Anunțul a fost făcut de ministrul Sănătății.

După întoarcerea în țară, cele două victime își vor continua tratamentele şi recuperarea la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Timişoara. În urma tragediei, una dintre victime a avut arsuri pe 80% din suprafaţa corpului.

”Suntem capabili să tratăm mulţi dintre pacienţii cu arsuri în România”

Alexandru Rafila spune că s-au înregistrat progrese în ceea ce privește tratarea marilor arși chiar în România.

„Cred că lucrurile s-au schimbat şi sunt în schimbare accelerată în ceea ce priveşte posibilitatea de a trata pacienţii cu mari arsuri din România. În primul rând, modul în care personalul este pregătit şi antrenat inclusiv în cele mai importante centre care tratează pacienţii cu arsuri din Europa contează foarte mult. Suntem capabili să tratăm mulţi dintre pacienţii cu arsuri în România”, a declarat ministrul Sănătăţii. 

Două dintre victimele tratate în Italia se întorc în țară

Două dintre victimele tratate în Italia se întorc în țară

Citeste si: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi- catena.ro

Citeste si: Pălăria Melaniei, pantaloni scurţi şi lenjerie: obiectele vestimentare cele mai comentate la învestitura lui Trump. „Aproape a zburat”- antena3.ro

Citeste si: Cel mai scump oraș din lume este în Europa. Chiria este cu 340% mai scumpă decât în București- stirileprotv.ro

Oficialul a adus în discuție accidentul de la Crevedia, una dintre tragediile recente în urma căreia mai multe persoane au fost rănite în urma exploziei unor containere cu gaz petrolier lichefiat. El a anunțat întoarcerea, luni, în ţară a doi dintre pacienţii trataţi în Italia.

Citește și: EXCLUSIV: Opt ani de la tragedia Colectiv. România nu are centru de mari arși, iar vinovații sunt în libertate/ ”Sufletul plânge. E clar că se încearcă mușamalizarea dosarului”

Pacienții care revin din Italia, tratați la Timișoara

„Aş vrea să vă dau o veste foarte importantă: cei doi pacienţi care au fost transferaţi în Italia, unul dintre eu cu peste 80% din suprafaţa corporală arsă, se întorc astăzi în România, vor ajunge la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Timişoara pentru continuarea tratamentului şi pentru recuperare, dar faptul că am reuşit să-i transferăm în primele ore a contat foarte mult”, a precizat ministrul. 

Alexandru Rafila a mai anunțat că, la finalul anului 2025, vor fi finalizate trei noi centre destinate pacienţilor cu arsuri

Alexandru Rafila a mai anunțat că, la finalul anului 2025, vor fi finalizate trei noi centre destinate pacienţilor cu arsuri

Trei noi centre destinate pacienţilor cu arsuri, în România

Alexandru Rafila a mai anunțat că, la finalul anului 2025, vor fi finalizate trei noi centre destinate pacienţilor cu arsuri.

Citeste si: Românii se vor bucura în fiecare lună de un ajutor în valoare de 660 de lei! Ce trebuie să facă pentru a intra în posesia banilor- kfetele.ro

Citeste si: Anunț cumplit pentru fotbalul românesc. A murit Ion Diaconescu, fostul atacant al Stelei: "Dumnezeu să-l odihnească în pace!”- radioimpuls.ro

Citeste si: Donald Trump a tăiat tortul cu o sabie și a dansat pe „YMCA” la balul inaugural de pe Capitol Hill- antena3.ro

Citește și: Încă o persoană rănită în exploziile de la Crevedia a murit. Bilanțul a ajuns la 6 victime

”În sfârşit am pornit proiectele abandonate din anul 2014. La Timişoara proiectul este avansat, se construieşte, a început construcţia şi la Spitalul Grigore Alexandrescu, cel de-al doilea centru de arşi, sperăm ca până la sfârşitul acestui an să înceapă, efectiv, lucrările şi la Târgu Mureş. Practic, în aceşti doi ani de mandat am repornit proiecte care păreau abandonate şi lucrurile se desfăşoară, cele trei noi centre de arşi vor fi gata în anul 2025”, a declarat Rafila.


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si