In articol:
- ”Suntem capabili să tratăm mulţi dintre pacienţii cu arsuri în România”
- Pacienții care revin din Italia, tratați la Timișoara
- Trei noi centre destinate pacienţilor cu arsuri, în România
Două dintre victimele incendiului de la Crevedia revin în țară. Acestea fuseseră transferate într-un centru medical din Italia la scurt timp de la explozie.
După întoarcerea în țară, cele două victime își vor continua tratamentele şi recuperarea la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Timişoara. În urma tragediei, una dintre victime a avut arsuri pe 80% din suprafaţa corpului.
”Suntem capabili să tratăm mulţi dintre pacienţii cu arsuri în România”
Alexandru Rafila spune că s-au înregistrat progrese în ceea ce privește tratarea marilor arși chiar în România.
„Cred că lucrurile s-au schimbat şi sunt în schimbare accelerată în ceea ce priveşte posibilitatea de a trata pacienţii cu mari arsuri din România. În primul rând, modul în care personalul este pregătit şi antrenat inclusiv în cele mai importante centre care tratează pacienţii cu arsuri din Europa contează foarte mult. Suntem capabili să tratăm mulţi dintre pacienţii cu arsuri în România”, a declarat ministrul Sănătăţii.
Oficialul a adus în discuție accidentul de la Crevedia, una dintre tragediile recente în urma căreia mai multe persoane au fost rănite în urma exploziei unor containere cu gaz petrolier lichefiat. El a anunțat întoarcerea, luni, în ţară a doi dintre pacienţii trataţi în Italia.
Pacienții care revin din Italia, tratați la Timișoara
„Aş vrea să vă dau o veste foarte importantă: cei doi pacienţi care au fost transferaţi în Italia, unul dintre eu cu peste 80% din suprafaţa corporală arsă, se întorc astăzi în România, vor ajunge la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Timişoara pentru continuarea tratamentului şi pentru recuperare, dar faptul că am reuşit să-i transferăm în primele ore a contat foarte mult”, a precizat ministrul.
Trei noi centre destinate pacienţilor cu arsuri, în România
Alexandru Rafila a mai anunțat că, la finalul anului 2025, vor fi finalizate trei noi centre destinate pacienţilor cu arsuri.
Citeste si: VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"- radioimpuls.ro
Citește și: Încă o persoană rănită în exploziile de la Crevedia a murit. Bilanțul a ajuns la 6 victime
”În sfârşit am pornit proiectele abandonate din anul 2014. La Timişoara proiectul este avansat, se construieşte, a început construcţia şi la Spitalul Grigore Alexandrescu, cel de-al doilea centru de arşi, sperăm ca până la sfârşitul acestui an să înceapă, efectiv, lucrările şi la Târgu Mureş. Practic, în aceşti doi ani de mandat am repornit proiecte care păreau abandonate şi lucrurile se desfăşoară, cele trei noi centre de arşi vor fi gata în anul 2025”, a declarat Rafila.