VIDEO - Explozie la bloc, zeci de oameni evacuați
Stirea "Explozie la bloc, zeci de oameni evacuați" difuzata in cadrul grupajului informativ Știrile KANAL D din 30 July 2023.
Explozia a avut loc la etajul trei al unui bloc din cartierul bucureștean Berceni. Nu a fost urmată de incendiu, dar panica a fost generală. În apartament se afla o femeie de 62 de ani care a fost transportată la spitalul Bagdasar-Arseni cu arsuri la nivelul feței. Restul membrilor familiei erau plecați la țară, iar când au primit vestea șocantă s-au întors de urgență.
„Eram la țară. Am venit aici în zece minute.
Chiar înainte de bubuitură în casa scării s-ar fi simțit miros puternic de gaze. 40 de persoane au fost evacuate de echipajele care au ajuns la fața locului. ceilalți locatari apucaseră să fugă înainte. Oamenii s-au speriat teribil de pericolul în care s-au aflat.
„A sărit ușa, geamurile, balconul parte din el. Am auzit o bubuitură ca și cum s-a împins cineva să-mi dărâme ușa. S-a auzit ca și cum eram acolo. M-am speriat da nu știam să ies afară”, au spus locatarii înspăimântați.
Pompierii au venit la fața locului cu cinci autospeciale de stingere, două autoscări, două autospeciale de descarcerare, două echipaje SMURD dar și un echipaj special pentru cazurile de dezastre și de contaminare.
Citeste si: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii- catena.ro
„Explozia a fost destul de puternică deoarece pe lângă apartamentul afectat cu pricina au mai fost afectate două uși la apartamentele învecinate de la același etaj. Înainte să ajungem s-au mai autoevacuat 10 persoane”.
Explozia a distrus apartamentul unde s-a petrecut și a produs mai multe pagube.
„Suflul exploziei a fost atât de puternic încât a spart geamurile apartamentului de la etajul trei, iar cioburile de sticlă au căzut inclusiv pe mașinile din parcare.
Șase apartamente au fost afectate în total de suflul exploziei”.
„Dimineața am auzit la televizor că a mai fost un cutremur în România și am crezut că am mai fi fost vreun cutremur. Și eu fiind în pat adormită zic... probabil că nu l-am simțit”.
Autoritățile au deschis o anchetă pentru a descoperi cauzele. Reprezentanții companiei de gaze au dat asigurări că totul este în regulă și că oamenii se pot întoarce în siguranță în casele lor.
Primăria Sectorului 4 a promis public că va oferi sprijin material pentru refacerea locuințelor în regim de urgență și va solicita o expertiză pentru a se stabili dacă structura de rezistența blocului a fost sau nu afectată.
Citeste si: VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"- radioimpuls.ro