Exploziile de la Crevedia - Amenzi de peste 50.000 de lei date de ISU Dâmbovița către firma care distribuia GPL. Firma a anunțat că și-a închis punctul de lucru respectiv
Colonelul Benone Duduc, adjunctul șefului ISU Dâmbovița, a anunțat că, în urma unui control din anul 2020 , firmei care distribuia GPL de la Crevedia și la care au avut loc exploziile soldate cu mai multe victime, i-a fost retrasă autorizația de securitate la incendiu, din cauză că nu se respectau măsurile de siguranță.
Author: Maria Stiuca duminică 27 august 2023 , 13:55
Ulterior, firma a avut parte de mai multe amenzi, în valoare de 50.000 de lei. Astfel, mai multor instituții li s-a adus la cunoștință acest aspect. Apoi, firma a anunțat că își închide acel punct de lucru.
Firma distribuitoare de GPL de la Crevedia, amendată de mai multe ori
„Obiectivul a fost autorizat de către ISU Dâmboviţa în luna octombrie 2011 ca instalaţie de tip skid pentru distribuţia de GPL la autovehicule cu capacitate de 4.000
de litri. În 30.07.2020, în urma unor sesizări se efectuează un control inopinat la acest obiectiv şi se constată că nu se respectă măsurile de siguranţă care au stat la baza emiterii autorizaţiei de securitate la incendiu în anul 2011, respectiv acea instalaţie tip monobloc a fost mutată pe amplasament şi nu mai respectau distanţele de siguranţă care au stat la baza emiterii autorizaţiie de securitate la incendiu”,
a declarat Benone Duduc.
Colonelul Benone Duduc a mai menționat că a urmat un număr de amenzi.
Societatea care se ocupa cu distribuirea de GPL a notificat închiderea punctului de lucru respectiv
„În consecinţă, ISU constată pierderea autorizaţiei şi totodată constată utilizarea unei pompe neomologate pentru transferarea GPL-ului dintr-o cisternă în cealaltă şi aplică şi sancţiunea contravenţională de 10.000 de lei, în data de 30.07.
În data de 28.09, se efectuează un nou control inopinat, se constată că obiectivul fucţiona în continuare, se constată funcţionarea ca faptă contravenţională, fără autorizaţia de securitate la incendiu şi se aplică sancţiunea contravenţională de 30.000 de lei şi de asemenea se constată pe amplasament un rezervor neomologat din care se transfera GPL şi se mai aplică o sancţiune de 10.000 de lei. Deci 40.000 de lei sancţiune în data de 28.09”
, a mai adăugat Duduc.
Adjunctul șefului ISU Dâmbovița a mai explicat că mai multe instituții au fost puse în temă cu deciziile luate în privința societății din Crevedia.
„În urma controlui din iulie, urmare a constatării pierderii valabilităţi autorizaţiei, ISU notifică Instituţia Prefectului şi Oficiul Regstrului Comerţului.
Mai notifică Consiliul Judeţean, Inspectoratul de Stat în Construcţii, Agenţia de Protecţie a Mediului şi Primăria Crevedia. În 30.09, societatea emite o hotărâre a Adunării Generale a Acţionarilor prin care închide punctul de lucru de la Crevedia şi se notifică Registrul Comerţului care emite certificat constatator prin care ia act de hotărârea AGA şi în 13.10 notifică ISU Dâmboviţa cu privire la faptul că punctul de lucru a fost închis şi anexează hotărârea AGA şi certificatul constatator emis de Oficiul Registrului Comerţului”,
a conchis Duduc.