In articol:
- Exploziile de la Crevedia. Anchete în căutarea vinovaților
- Crevedia, explozii în lanț. Bilanțul unei catastrofe anunțate
- Cum s-au produs exploziile în lanț de la Crevedia
- Explozii Crevedia. Putea fi evitată rănirea pompierilor în a doua explozie?
- Filmul tragediei de la Crevedia
Citește și: Un nou risc de explozie la Crevedia. Pompierii intervin la fața locului pentru a răci o cisternă GPL
Detaliile preliminare arată că explozia catastrofală de la Crevedia s-ar fi produs din cauza unei țigări aruncate în apropiere de rezervorul GPL de unul dintre muncitorii plătiți la negru de patronul stației.
„În data de 26 august, în clădirea din curtea fostului punct de lucru erau cazaţi la acel moment patru angajaţi ai societăţii, angajaţi de origine nepaleză, dar figurând scriptic la alte puncte
Exploziile de la Crevedia. Anchete în căutarea vinovaților
Crevedia explozii. Pe lângă ancheta de la Parchetul General, care vizează distrugerea produsă din culpă și tot ce ține de stația GPL din Crevedia, s-a mai deschis un dosar penal la Tribunalul militar în care se investighează modul în care s-a intervenit la incendiul inițial.
Procurorii militari vor să vadă dacă se putea preveni rănirea gravă a pompierilor care au intervenit să stingă incendiul declanșat în urma primei explozii de la Crevedia.
Explozii Crevedia. Au loc mai multe audieri și percheziții informatice la instituțiile implicate în acest caz comparabil ca amploare cu explozia de la Mihailesti din mai 2004.
Crevedia, explozii în lanț. Bilanțul unei catastrofe anunțate
Bilanțul celor trei explozii de sâmbătă seara, de la stația GPL ilegală din Crevedia, județul Dâmbovița este tulburător: 2 oameni au murit și 56 de persoane au fost grav rănite. De asemenea, 39 de pompieri se numără printre victime, iar 12 oameni sunt în stare gravă, fiind transferați în străinătate.
Exploziile au distrus 9 case și au afectat 11 gospodării și au carbonizat 11 mașini.
Cum s-au produs exploziile în lanț de la Crevedia
După ce a fost închisă în acte, stația GPL din Crevedia a continuat să funcționeze clandestin. Cel puțin 7 instituții ale statului au fost notificate cu privire la situația stației GPL și ar fi trebuit să se adigure că este într-adevăr închisă.
Potrivit raportului întocmit de pompieri, unele dintre motivele care au dus la închiderea în acte a stației GPL erau tocmai cele care au dus la tragedia din 26 august 2023.
1) Distanța față de liniile de electricitate era de doar 6 metri, față de cei 10 metri ceruți de normele legale;
2) Distanța față de case era de 2,8 metri! față de distanța minimă de 8 metri impusă de lege;
3) Cisternele și liniile de aprovizionare erau foarte aproape de liniile de curent și de locuințele din zonă.
Explozii Crevedia. Putea fi evitată rănirea pompierilor în a doua explozie?
Premierul Marcel Ciolacu a descris intervenția salvatorilor de la Crevedia ca fiind exemplară. Șeful Guvernului consideră că nu au existat erori la intervenția după prima explozie de la Crevedia.
"Pompierii trebuiau să acționeze", a declarat Marcel Ciolacu. Nu de aceeași părere pare să fie președintele Klaus Iohannis.
Potrivit unor surse din interiorul MAI, ancheta cerută de președintele României ar viza modul în care Raed Arafat, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență (DSU) a gestionat întreaga acțiune.
26 de pompieri au fost surprinși de suflul celei de-a doua explozii. Victimele cu arsuri grave au fost transferate deja în spitalele din Belgia, Italia, Austria și Germania.
Filmul tragediei de la Crevedia
Procurorul general al României, Alex Florin Florenţa, a făcut filmul complet al tragediei de la Crevedia de sâmbătă seara:
"În data de 26 august, în clădirea din curtea fostului punct de lucru erau cazaţi la acel moment(...) 4 angajaţi ai societăţii, angajaţi de origine nepaleză, dar figurând scriptic la alte puncte de lucru decât cel în care se aflau.
În jurul orelor 8,30 un angajat care se ocupă în general de administrarea spaţiului respectiv se prezintă la punctul de lucru din Crevedia unde găseşte parcate două cisterne goale fără cap de livrare. În intervalul 12,00- 14,00 au sosit din sursa de livrare alte două autocisterne care au fost parcate pe marginea şoselei.
În jurul orei 18,00 a apărut o a treia autoscisternă încărcată cu gaz care a fost parcată în curte lângă cele două goale deja existente acolo. Şoferul i-a explicat angajatului de la punctul de lucru că avea o problemă la maşină, justificând că ar avea o roată blocată, motiv pentru care ar fi intenţionat să transfere gazul din acea cisternă într-una din cisternele goale aflate în incinta punctului de lucru, sens în care a cerut să discute cu şoferul respectivei autocisterne.
Citeste si: VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"- radioimpuls.ro
Cei doi şoferi se întâlnesc(...) şi iniţiază transferul de gaz dintr-o cisternă în cealaltă, montând în acest scop un furtun de livrare. În condiţii care nu sunt încă pe deplin elucidate(...), sub cisternă a apărut o sursă de foc. Angajatul punctului de lucru remarcă acest aspect şi a intrat în clădirea de birouri pentru a le cere celor 4 angajaţi nepalezi să iasă afară, ulterior le cere să meargă cu el în stradă să oprească traficul temându-se de un potenţial incident major, timp în care cei doi şoferi rămân la autovehicule încercând să stingă incendiul", a spus procurorul general.
Potrivit acestuia, la scurt timp după ce angajaţii au ieşit în stradă pentru a opri traficul, a avut loc prima explozie.
"La scurt timp după ce ies în stradă, are loc prima explozie, o explozie foarte puternică despre care martorii oculari spun că a împins flăcările până în stradă şi care a produs primele victime. În interval de circa o oră încep să-şi facă apariţia la faţa locului echipaje de poliţie, mai multe autospeciale de pompieri care încep să securizeze zona. Ulterior acestui moment are loc a doua explozie, o explozie mult mai puternică decât prima şi care duce la numărul mai mare de victime şi avarierea severă a două imobile", a explicat procurorul general.
El a adăugat că dosarul urmăreşte infracţiunea de distrugere din culpă având ca urmare un dezastru, fiind emise mai multe mandate de percheziţie, inclusiv pentru Primăria Crevedia.
"Dosarul de urmărire penală preluat de PICCJ urmăreşte infracţiunea de distrugere din culpă având ca urmare un dezastru, inclusiv când un astfel de eveniment are ca urmare moartea sau vătămarea corporală a două sau mai multe persoane. Am constituit o echipă mutidisciplinară pe lângă procurorul de caz şi ofiţerii de poliţie de la Direcţia de Investigaţii Criminale şi de la Direcţia Criminalităţii Economice atrăgând şi diferiţi specialişti de la INEC, INC şi de la Inspecţia Muncii. Echipa s-a deplasat de la prima oră pentru efectarea cercetării la faţa locului care este îngreunată foarte puternic de situaţia existentă în perimetru. Din datele existente rezultă indicii că ar putea exista încă emisii de gaz de la cisternele aflate în incintă, iar până când specialiştii de la ISU nu vor constata că a fost înlăturat orice pericol s-a decis să nu se rişte viaţa oamenilor din echipă. Totodată, sunt în derulare mai multe percheziţii domiciliare, fiind solicitate instanţei competente autorizaţii de percheziţie la primăria din localitate, la unul din punctele de lucru situat în Bucureşti precum şi la locuinţele celor doi administratori ai societăţii. Scopul este de a identifica înscrisuri şi documente necesare anchetei, precum şi diferite medii de stocare", a mai arătat sursa citată.
Potrivit acesteia, unul dintre principalele obiective ale anchetei este stabilirea activităţilor derulate de societate prin intermediul punctului de lucru din Crevedia, ulterior declarării închiderii acestui punct de lucru.
"Principalele obiective ale anchetei, stabilirea activităţilor derulate de societate prin intermediul punctului de lucru din Crevedia, ulterior declarării închiderii acestui punct de lucru, din perspectiva unor indicii temeinice privind derularea unor activităţi neconforme şi verificarea modului în care s-a autorizat punctul de lucru al societăţii situat în Crevedia ulterior anulării acelei autorizaţii şi închiderii formale a punctului de lucru, modul în care s-au realizat diferitele controale de către instituţiile abilitate", a precizat Alex Florin Florenţa.
Sursa exactă a focului care a determinat explozia nu a fost stabilită, dar este luată în calcul o ţigară aprinsă şi aruncată la întâmplare.
"Din primele date se pot face doar speculaţi, implicit aruncarea neglijentă a unei ţigări, din declaraţiile martorilor rezultă că acea sursă de foc a fost văzută iniţial sub autocisterna care era alimentată cu gaz şi din care se făcea transferul în cisterna goală", a subliniat procurorul general al României.