Fabrica Dacia se închise. De joi de la ora 12 până pe data de 5 aprilie uzina Dacia îşi încetează activitatea, ca măsură preventivă.

La Dacia nu există niciun caz de Coronavirus, însă există angajaţi care au luat contact cu oameni din zone cu probleme şi care acum stau izolaţi la domiciliu, a spus Ion Iordache, reprezentant al sindicatului de la Automobile Dacia.

În această perioadă, conform contractului de muncă, angajaţii vor primi 85% din salarii, conform contractului colectiv de muncă.

Cîțu: Ne pregătim pentru până la un milion de oameni trimiși în șomaj tehnic; vom avea un vârf al crizei în aprilie

Guvernul a făcut calcule și se pregătește pentru perspectiva ca 500.000, chiar până la un milion de oameni, să fie trimiși în șomaj tehnic în România, din cauza crizei provocate de pandemia de coronavirus. O parte din șomajul tehnic va fi susținut de la buget. Ministrul de finanțe se așteaptă ca această criză să aibă vârful în aprilie, iar apoi, până în iulie, lucrurile să se amelioreze. Între timp, Guvernul se pregătește să anunțe miercuri o serie de măsuri prin care să ajute companiile aflate în dificultate, pachet care se va ridica la circa 2 la sută din PIB, a precizat Florin Cîțu, marți seara, la Digi24.

„O parte din şomajul tehnic va fi susţinut de la buget.

Veţi vedea mâine detaliile. Avem facilităţi şi pentru angajatori”, a declarat Florin Cîțu.

„Ne-am pregătit- și știm, am făcut calcule- chiar pentru 500.000- un milion de oameni care să intre (în șomaj tehnic)- dacă se va ajunge acolo, eu sper să nu se ajungă-, dar aici avem facilități și pentru companii să rețină oamenii, dacă se poate. Acolo unde pot să rețină oamenii îi vom scuti de plata impozitelor.

Încercăm să facem pentru companii o motivare să nu trimită toți oamenii în șomaj tehnic, ca să poată să se reorienteze”, a asigurat Florin Cîțu, la Digi24.

Citeste si: O companie aeriană suspendă zborurile regulate începând cu data de 21 martie

Din cei 14.000 de angajați, 13.500 vor fi în șomaj tehnic. Vor rămâne pompierii, paznicii, oamenii de la mentenanță, scrie digi24.ro.

Fabrica Dacia se închise. Compania va fi afectată cumplit

Cîțu: Ne pregătim pentru până la un milion de oameni trimiși în șomaj tehnic; vom avea un vârf al crizei în aprilie

Citeste si: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii- catena.ro

Citeste si: Un băiat de 18 ani riscă 20 de ani de închisoare după o vacanță cu familia în Dubai. De ce este acuzat- antena3.ro

Citeste si: Un bărbat din Ploiești a sunat la 112 pentru că doi vecini nu răspundeau la ușă. Polițiștii au făcut o descoperire năucitoare- wowbiz.ro

Guvernul a făcut calcule și se pregătește pentru perspectiva ca 500.000, chiar până la un milion de oameni, să fie trimiși în șomaj tehnic în România, din cauza crizei provocate de pandemia de coronavirus. O parte din șomajul tehnic va fi susținut de la buget. Ministrul de finanțe se așteaptă ca această criză să aibă vârful în aprilie, iar apoi, până în iulie, lucrurile să se amelioreze. Între timp, Guvernul se pregătește să anunțe miercuri o serie de măsuri prin care să ajute companiile aflate în dificultate, pachet care se va ridica la circa 2 la sută din PIB,

a precizat Florin Cîțu, marți seara, la Digi24.

„O parte din şomajul tehnic va fi susţinut de la buget. Veţi vedea mâine detaliile. Avem facilităţi şi pentru angajatori”, a declarat Florin Cîțu.

„Ne-am pregătit- și știm, am făcut calcule- chiar pentru 500.000- un milion de oameni care să intre (în șomaj tehnic)- dacă se va ajunge acolo, eu sper să nu se ajungă-, dar aici avem facilități și pentru companii să rețină oamenii, dacă se poate. Acolo unde pot să rețină oamenii îi vom scuti de plata impozitelor. Încercăm să facem pentru companii o motivare să nu trimită toți oamenii în șomaj tehnic, ca să poată să se reorienteze”, a asigurat Florin Cîțu, la Digi24.

"Compania va fi afectată cumplit, toți salariații sunt conștienți de asta, dar mai de preț este sănătatea lor", a spus Ion Iordache.

Citeste si: Veste bună pentru gospodine și pensionare! Statul oferă bani pentru repartitoare. Cine va putea beneficia de un voucher de 750 de lei- kfetele.ro

Citeste si: VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"- radioimpuls.ro

Citeste si: Imagini fără precedent cu suprafața Soarelui, la cea mai înaltă rezoluție de până acum: „Arată în detaliu frumusețea câmpului magnetic”- antena3.ro

Fabrica Dacia se închise. "Este un moment foarte grav.

Citeste si: Angajații Ford Craiova, în somaj tehnic

fabrica dacia
fabrica dacia

S-a cerut ca statul să asiste în mod practic întreprinderile din mediul privat.

Încă nu avem alte măsuri de protecție, se vor face deratizări în această perioadă", a spus liderul de sindicat.

Citeste si: Orban anunţă că Guvernul va adopta un prim set de măsuri pentru susţinerea companiilor şi salariaţilor

Fabrica Dacia se închise. Tot mâine va opri producţia şi uzina Ford de la Craiova, tot din cauza epidemiei. Astfel de măsuri au fost implementate la nivelul întregii Europe, după ce Volkswagen, Mercedes-Benz, Nissan, Renault, Ford, Fiat sau Toyota au anunţat oprirea producţiei pe fondul epidemiei.


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si