In articol:
- Când vor ajunge facturile
- Guvernul a adoptat la începutul lunii septembrie modificări la ordonanța pe energie
Furnizorii de gaze și electicitate vor emite cu întârziere facturile pentru consumul din luna septembrie, pentru că nu au avut timpul necesar ca să-și adapteze softurile după modificările la ordonanța privind plafonarea și compensarea în energie.
Când vor ajunge facturile
Facturile ar putea ajunge începând cu mijlocul lunii octombrie, anunță Enel.
„Bun găsit,
Noi modificări legislative au intrat în vigoare începând cu data de 1 septembrie 2022. Ele completează măsurile dedicate pieței energiei electrice și gazelor naturale prevăzute de O.U.G. nr. 27/2022, cu modificările și completările din O.U.G. 119/2022, aplicabile perioadei 1 septembrie 2022 – 31 august 2023.
Ca urmare, facturile aferente consumului de energie electrică și gaze naturale începând cu 1 septembrie vor fi emise după finalizarea integrării modificărilor în sistemul informatic, ceea ce ar putea duce la emiterea cu întârziere a acestora.
Estimăm că vor ajunge la tine începând cu mijlocul lunii octombrie”, se arată în mesajul pe care l-a transmis compania clienților.
Guvernul a adoptat la începutul lunii septembrie modificări la ordonanța pe energie
Guvernul a adoptat 1 septembrie, modificările la ordonanța privind plafonarea și compensarea în energie, noile praguri de consum aplicându-se tot de la 1 septembrie.
„Cred că toţi furnizorii vor întâmpina probleme în implementarea noilor criterii de selecţie a beneficiarilor, de aplicare a plafonului la anumite marje de consum, ceea ce este foarte posibil să ducă, în anumite situaţii, la întârzieri. Noi am văzut legea adoptată la 1 septembrie, cu aplicabilitate la 1 septembrie. Este o chestiune pe care am spus-o de mai multe ori: avem nevoie de o perioadă de 30 de zile pentru a opera schimbările”, a declarat marți, 4 octombrie, Dana Dărăban, precizând că activitatea de furnizare a energiei nu va fi întreruptă.
Citeste si: VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"- radioimpuls.ro
Potrivit ordonanței adoptate de Guvern pe 1 septembrie, prețurile la energie rămân neschimbate, dar scad pragurile de consum.
Pragurile de consum din noua ordonanță:
- 0,68 de lei/kWh pentru cei care consumă până în 100 kWh;
- 0,8 lei/kWh pentru cei care consumă 255 kWh lunar. Pragul anterior era de 300 kWh.
Materialul complet îl puteți urmări în cadrul jurnalului Știrile Kanal D de la ora 19:00.