Potrivit unui comunicat al Direcției Naționale Anticorupție publicat miercuri, cei șase inculpați, funcționari în cadrul Primăriei Constanța, în cursul anului 2013, ar fi reautorizat, în mod nelegal, construirea unui imobil de lux deja ridicat în proporție de 95% pe plaja din Mamaia, pentru care anterior, autorizația de construire inițială fusese anulată definitiv și irevocabil de instanța civilă.
Pe lângă Decebal Făgădău și Radu Mazăre mai figurează pe lista acuzaților arhitectul-șef al municipiului Constanța de la acel moment, o fostă șefă al Serviciului autorizații în construcții din cadrul Primăriei municipiului Constanța, un director executiv adjunct al
Direcției administrației publice locale, precum și un inspector în cadrul Primăriei municipiului Constanța – Direcția de urbanism.
Citeste si: Legătura secretă pe care o are Donald Trump cu China. S-a aflat cu puțin timp înainte de alegeri
Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Constanța. Complexul Riviera Residence, aparține omului de afaceri Florin Cârstocea, prin societatea RHC City Crown, potrivit I nfo-sud-est.ro.
Judecătorii Tribunalului Constanța și-au argumentat decizia de a anula autorizația de construire a complexului rezidențial spunând că este încălcată legea care nu permite construirea imobilelor definitive pe nisip, la mai puțin de 100 de metri de mare.
Citeste si: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12- catena.ro
Citeste si: Un băiat de 18 ani riscă 20 de ani de închisoare după o vacanță cu familia în Dubai. De ce este acuzat- antena3.ro
Citeste si: Un bărbat din Ploiești a sunat la 112 pentru că doi vecini nu răspundeau la ușă. Polițiștii au făcut o descoperire năucitoare- wowbiz.ro
Citeste si: Țara în care pandemia a făcut ravagii: au murit 300.000 de oameni în plus față de anul trecut!
Ce spune comunicatul DNA
Pe plaja din stațiunea Mamaia, județul Constanța, în zona centrală a stațiunii, ar fi fost construit, cu nerespectarea dispozițiilor legale, un imobil în regim P+5E-6E cu destinație cazare și alimentație publică. Imobilul a fost ridicat în baza unei autorizații de construire emise în anul 2009 de primăria municipiului Constanța.
În același an, Primăria municipiului Constanța și societatea constructoare au fost date în judecată de o altă societate comercială care deținea o construcție în imediata vecinătate a noului imobil, cerând anularea autorizației de construire.
Prin decizia civilă definitivă pronunțată de Curtea de Apel Constanța în anul 2012, autorizația de construire emisă de Primăria municipiului Constanța a fost desființată.
Instanța a reținut că, la emiterea autorizației de construire, nu s-ar fi respectat interdicția de a construi în interiorul zonei de protecție și că amplasarea imobilului ar fi situată în zona benzii litorale a Mării Negre în cuprinsul
căreia sunt interzise orice fel de construcții definitive. De asemenea s-a mai reținut că autorizația de construcție ar fi fost emisă cu încălcarea dispozițiilor legale referitoare la respectarea drepturilor de servitute de vedere și servitute privind distanța dintre construcții.
S-a cerut demolarea imbilului de lux
În anul 2013, ca urmare a anulării autorizației de construcție, societatea reclamantă a cerut în instanță, printr-o nouă acțiune, și demolarea imobilului de lux, precum și obligarea Primăriei municipiului Constanța să emită actul administrativ de desființare a lucrărilor ce fuseseră executate în baza autorizației anulate.
La data de 22 august 2013, Primăria municipiului Constanța a cerut respingerea acțiunii ca nefondată, susținând că autorizația de construire anulată de instanță a fost modificată printr-o altă autorizație de construire emisă la data de 24.03.2011, autorizație neanulată și perfect valabilă.
Ulterior, în cursul aceluiași an, Primăria municipiului Constanța a venit cu o completare prin care înștiința instanța de judecată că a intervenit un element nou, respectiv că a fost emisă, la data de 03 septembrie 2013 o nouă autorizație de construire, pentru imobilul a cărui demolare se cere.
Prin urmare, Primăria municipiului Constanța considera că nu mai există temei legal pentru ca societatea reclamantă să solicite și să obțină demolarea construcției edificate în regim P+5E-6E.
Aceleași aspecte, întemeiate pe existența unei autorizații valabile din data de 03 septembrie 2013, au fost invocate în apărare și de societatea constructoare a imobilului.
Citeste si: Veste bună pentru gospodine și pensionare! Statul oferă bani pentru repartitoare. Cine va putea beneficia de un voucher de 750 de lei- kfetele.ro
Citeste si: VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"- radioimpuls.ro
Citeste si: Imagini fără precedent cu suprafața Soarelui, la cea mai înaltă rezoluție de până acum: „Arată în detaliu frumusețea câmpului magnetic”- antena3.ro
În anul 2016, prin sentința civilă nr.745/2016, Tribunalul Constanța a dispus anularea autorizației de construire emisă la data de 03 septembrie 2013 de Primăria Municipiului Constanța, întrucât pe terenul pentru care s-a emis autorizația era deja construită o clădire (imobilul rezidențial ce fusese construit în proporție de 95% în baza autorizației anulate) prin urmare autorizația din anul 2013 a fost emisă nelegal.
Decizia a fost anulată ulterior, ca urmare a faptului că părțile au ajuns la o înțelegere amiabilă.
Sursa: DNA