Fratele Mădălinei Manole spune că a fost dezamăgit de Laura Codruța Kovesi, cea care la data morții artistei era Procuror General al României. Marian Manole susține că aceasta a indicat familiei Mădălinei să facă pace cu Petru Mircea, ”pentru binele copilului”. Un lucru inacceptabil pentru părinții și Fratele Mădălinei, care l-au învinovățit mereu pe soțul artistei de moartea acesteia. De altfel, Marian Manole spune și acum că în cazul morții surorii lui nu vorbim despre o sinucidere ci despre o crimă.
”Sper ca justiția română să nu mai fie oarbă, să deschidă ochii și să se uite atentă la acest caz! De ce trebuie să vină specialiști de la FBI să ne spună că, în acest caz nu este vorba despre sinucidere, ci mai degrabă, crimă cu premeditare!? Nu îmi doresc procurori gen Codruța Kovesi (ex-PROCUROR GENERAL AL ROMÂNIEI la acea vreme), care ne-a indicat că pentru binele copilului să facem pace cu fostul soț al Mădălinei! Sau alt procuror celebru, anchetat anii trecuți, care mi-a spus că este sinucidere doar pentru faptul că dacă așa
zice Petru Mircea, așa este! Și că soțul nu avea nici un interes să o vadă moartă pe artistă!
Îmi doresc din tot sufletul să se nască un om al legii care să preia acest caz, nu un specialist în sinucideri ci un specialist în OMUCIDERI! Un om al legii care să facă Lumină în acest caz! Și îmi mai doresc ca cei care au "HOTĂRÂT" că MĂDĂLINA MANOLE să nu mai fie printre noi, spunând despre ea că "nu se mai putea face nimic în cazul ei", că "era un înger
rătăcit pe pământ" și ca să le fie lor bine, "au înălțat-o la cer", doresc ca acești indivizi să răspundă în fata legii”, a scris Marian Manole pe contul lui de socializare.
Laura Codruța Kovesi s-a ocupat mai mult de demnitari și procurori
Laura Codruța Kovesi a fost numită Procuror General al României în octombrie 2006, la doar 33 de ani.
Ea s-a remarcat prin ridicarea imunității mai multor demnitari și schimbarea unor procurori care tergiversau dosarele Revoluției din 1989 și Mineriadei. Din această poziție, ea a cerut inclusiv retragerea din CSM a membrilor care au decizii de pensionare. Drept urmare, în 2009, CSM i-a dat aviz negativ pentru un nou mandat, însă președintele Traian Băsescu a trecut peste acest aviz consultativ și a numit-o din nou. Ea a ocupat poziția de Procuror General până în 2012 iar din 2013 a preluat Direcția Națională Anticorupție de la Daniel Morar.