Dana Florentina Daea lucreaza, incepand din luna aprilie, la Agentia pentru Finantarea Investitiilor Rurale (AFIR), din cadrul minsiterului Agriculturii, unde este ”referent”. Tatal Danei, Petrea Daea, care este chiar ministrul Agriculturii, a marturisit ca nu vede nimic in neregula. „Este un adevăr pe care nu îl ocolesc şi n-aş avea de ce să o fac. Este un copil care, ca şi dumneavoastră, aşteaptă să-şi găsească rostul în viaţă. Sper să-l găsească, iar în ceea ce mă priveşte, ca părinte, o ajut să-l găsească, pentru că e firesc, este natural“, a declarat Petre Daea.

Presa a dezvaluit despre fiica lui Daea ca a studiat ingineria economica la Universitatea de Stiinte Agronomice si Medicină Veterinara din Bucuresti si „English Comparative Literature” la The American University of Paris. Ce nu se stie este ca Dana a incercat sa intre si la „Universitatea Bucuresti – Facultatea de litere – Limba si literatura romana – limba si literatura straina”. Examenul a avut loc in iulie 2012, iar facultatea a scos la concurs 210 locuri bugetate si 20 cu taxa. Fiica lui Daea nu a luat examenul, media de 8.44 asigurandu-i locul 611 din 969 de candidati. Numele Danei apare insa, tot in 2012, pe lista candidatilor admisi la Universitatea Nicolae Titulescu-Facultatea de Drept.

 

Citeste si: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii- catena.ro

Citeste si: Un băiat de 18 ani riscă 20 de ani de închisoare după o vacanță cu familia în Dubai. De ce este acuzat- antena3.ro

Citeste si: Un bărbat din Ploiești a sunat la 112 pentru că doi vecini nu răspundeau la ușă. Polițiștii au făcut o descoperire năucitoare- wowbiz.ro

 


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si