Felix Bănilă, procurorul-şef al DIICOT, pleacă în concediu pentru două săptămâni, începând de miercuri, 2 octombrie, au precizat surse judiciare, relatează stiripesurse.ro. Decizia lui Bănilă vine la o zi după ce preşedintele Klaus Iohannis i-a cerut demisia, din cauza felului în care este gestionată situaţia de la Caracal.

Potrivit surselor judiciare, Felix Bănilă a înaintat cererea pentru concediu de odihnă procurorului general. Cererea a fost aprobată. De altfel, cei doi au avut azi o întâlnire.

Contrar unor informaţii apărute în presă, discuţia dintre cei doi nu ar fi fost una tensionată, nici categorică, însă mai multe detalii nu există în acest moment.

Citeste si: Şeful DIICOT, după ce Iohannis i-a cerut demisia: Demisia şefului DIICOT, dacă aceasta se va produce, va fi rezultatul unui amplu proces cognitiv şi nu doar expresia unei simple porniri instinctuale

Citeste si: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12- catena.ro

Citeste si: Un băiat de 18 ani riscă 20 de ani de închisoare după o vacanță cu familia în Dubai. De ce este acuzat- antena3.ro

Citeste si: Un bărbat din Ploiești a sunat la 112 pentru că doi vecini nu răspundeau la ușă. Polițiștii au făcut o descoperire năucitoare- wowbiz.ro

Citeste si: VIDEO| Droguri în școala de poliție. La cursuri, elevii râdeau din nimic și abia legau două cuvinte

Felix Bănilă a fost în concediu şi la începutul anchetei de la Caracal, preluarea dosarului de către DIICOT fiind coordonată de adjuncţi. 

Klaus Iohannis i-a cerut șefului DIICOT demisia pentru gestionarea anchetei Caracal. Ulterior, Felix Bănilă a precizat că va trata cu seriozitate solicitarea de demisie a președintelui și se va consulta cu colegii și cu șeful ierarhic, însă a subliniat că activitatea DIICOT nu se rezumă la cazul Caracal. Șeful DIICOT spune că demisia nu poate fi expresia unei simple „porniri”.

 


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si