Oamenii legii au decis ca femeia să fie lăsată în libertate.
Judecătorii din Galaţi au respins concluziile trase de procurorii din Brăila, conform cărora femeia ar fi săvârşit un act de agresiune de o violenţă ieşită din comun. Femeia a fost pusă în libertate în urma deciziei luate de Curtea de Apel Galaţi. Încă de la momentul arestării, Mariana Lupu a negat că şi-a omorât soţul, scrie observator.tv.
Vă reamintim că în urmă cu două săptămâni, craniul şi picioarele unui fost poliţist comunitar din Brăila au fost descoperite în propria casă, la doi ani de la disprariţia acestuia. Lupu Meluţă a fost dat dispărut în urmă cu aproximativ doi ani, iar soţia acestuia le-a spus apropiaţilor că a plecat la muncă în străinătate şi nu mai ştie nimic de ea. Surorile fostului poliţist au fost cele care au făcut descoperirea macabră.