O femeie cu un căţel în braţe a ameninţat că se aruncă de pe un bloc cu 10 etaje. Intervenție dramatică
O femeie din Drobeta Turnu Severin a ameninţat, în cursul zilei de marți, că se aruncă de pe un bloc cu 10 etaje din cauza unor probleme personale la care nu mai găsea nicio soluţie.. Femeia avea un căţel în braţe, dar din fericire jandarmii au reușit să o convingă să nu mai recurgă la gestul extrem.
Femeia cu un căţel în braţe a ameninţat marţi că se aruncă de pe un bloc cu 10 etaje din Drobeta Turnu Severin, dar a fost oprită de jandarmi și preluată ulterior de un echipaj SMURD.
Atenţia jandarmilor din cadrul Detaşamentului Mobil a fost atrasă, marți după-amiază, de o persoană care se afla pe un bloc de 10 etaje din zona Autogării din Drobeta Turnu Severin, a transmis Jandarmeria Română.
Jandarmii şi-au dat seama că este o situaţie în care minutele sunt esenţiale şi au acţionat rapid. Trei dintre ei au rămas jos, încercând să vorbească cu femeia, care spunea că se aruncă de pe bloc, solicitând totodată sprijin prin dispeceratul unităţii, de la poliţie şi pompieri.
Unul dintre jandarmi a urcat rapid pe acoperişul blocului. "În momentul în care a ajuns lângă ea, a observat că avea un căţel în braţe şi era foarte agitată, ameninţând că se aruncă de pe bloc, din cauza unor probleme personale. Prezenţa de spirit a jandarmului şi dialogul cu aceasta au determinat-o să se îndepărteze de marginea acoperişului şi să renunţe la gestul necugetat.
Colegul nostru a convins-o să îl urmeze, coborând-o în siguranţă de pe bloc", se mai spune în comunicatul Jandarmeriei.
Femeia a fost preluată de un echipaj SMURD şi dusă la Spitalul Judeţean Mehedinți pentru investigaţii suplimentare.
Un polițist din Capitală a ignorat o misiune importantă din cauza programului său prea încărcat. Agentul era la un salon de înfrumusețare pentru a se pensa.
Secția 23 de poliție din Capitală este ținta unor verificări serioase după ce unul dintre polițiști a decis să își programeze o ședință de înfrumusețare în timpul programului.
Preț de 20 de minute a durat ședinta de infrumusetare a agentului, timp in care, jandarmul l-a asteptat in autospeciala, moment in care un scandal a izbucnit și a fost nevoie de interventie, insa agentul nu a mai ajuns pentru ca nu
terminase vizita la salon.