Femeie de 65 de ani, găsită decedată în apele unui lac în Târgu Lăpuș. A fost deschis dosar penal pentru ucidere din culpă
Descoperire macabră în apele unui lac din Târgu Lăpuș. Oamenii legii au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă.
La data de 23 de aprilie, la ora 07:52, polițiștii din Târgu Lăpuș au fost sesizați cu privire la faptul că o femeie a fost găsită decedată, pe marginea unui lag, în apropierea unui imobil de pe strada Țibleșului.
Oamenii legii au identificat-o pe victimă în apă, cu fața în jos. Aceasta este o femeie în vârstă de 65 de ani.
Citește și: Coincidență rară. Doi tineri iubiți au murit împreună, din cauze naturale diferite!
Citeste si: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii- catena.ro
Polițiștii efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, transmite IPJ Maramureș.
Un bărbat în vârstă de 46 de ani, aflat internat în secția de medicină internă de două zile, suferind de mai multe afecțiuni hepatice, a reușit să scape și să se arunce pe geam, în ciuda faptului că fusese legat de pat din cauza sevrajului alcoolic.
Pacientul în vârstă de 46 de ani a fost descoperit întins pe jos în fața spitalului de către un cadru medical, însă din nefericire a fost prea târziu pentru a-i salva viața.
Echipa medicală a început manevrele de resuscitare, însă după zeci de minute de încercări, pacientul a fost declarat decedat.
În prezent, autoritățile desfășoară o anchetă pentru a determina circumstanțele care au dus la acest tragic eveniment și pentru a stabili cine este responsabil de moartea pacientului.
”Din primele verificări, poliţiştii au stabilit faptul că un bărbat, în vârstă de 46 de ani, din comuna Mărunţei, judeţul Olt, ar fi căzut de la etajul 3 al Spitalului Judeţean de Urgenţă Slatina. În urma evenimentului, bărbatul nu a răspuns manevrelor de resuscitare, fiind constatat decesul”, au transmis polițiștii.